Poliția Română dezminte o informație falsă care circulă online, potrivit căreia 46 de persoane ar fi fost reținute între 30 și 90 de zile pentru amenințări pe rețelele de socializare, informează Mediafax.
Reprezentanții Poliției precizează că de fiecare dată când au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică sau amenințare, aceste situații au fost comunicate public, în mod transparent.
În plus, conform legislației în vigo ...
Care sunt noile „scoruri” pentru atribuirea unui loc de parcare
Luni, 26 Mai 2025 18:00 | Publicat în AUTO
Sume de 4.100 de lei, 3.500, 2.400, 2.200, 1.800, 1.700… dar şi ceva mai „modeste”, de 850 sau 750 de lei, sunt noile scoruri cu care s-au atribuit locuri în parcările de domiciliu sau de reședință din municipiul Galați, în urma celor mai recente ședințe de licitație publică deschisă cu strigare. Le puteţi afla în procesul-verbal pe care Primăria Galaţi tocmai l-a publicat pe site-ul propriu.
Administraţia locală a transmis, printr-un comunicat de presă, că, în terme ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 27 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și Calea Prutului.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 pe raza localităților Braniștea și Liești, iar pe DJ 251, la Smârdan și Matca. Pe DN 26 un radar se va afla la Aviasan (4 benzi), iar pe DE 581, un radar va fi prezent la M ...
Un bărbat în vârstă de 27 de ani din orașul german Mannheim a fost reținut de poliție după ce și-a furat propria mașină, relatează dpa și Agerpres. „În acest moment, pare foarte probabil să existe două victime”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.
Bărbatul a informat poliția și compania de asigurări că mașina sa, marca BMW, a fost furată în aprilie, în timp ce se afla în vizită la familia sa, în România. Câteva săptămâni mai târziu, vehiculul a ...
Elevii gălățeni, printre premianții Concursului național „Știu și aplic”
Luni, 26 Mai 2025 18:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași a găzduit, în perioada 23-25 mai, etapa națională a Concursului „Știu și aplic - Securitatea și sănătatea în muncă se dobândește de pe băncile școlii”.
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galați, concursul se desfășoară la nivel național de 11 ani, iar județul Galați a participat cu succes la toate edițiile, obținând de fiecare dată premii.
Anul acesta, cele cinci echipe gălățene au participat ală ...
Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Galați invită publicul iubitor de artă la vernisajul expoziției „Impresii Atemporale”, cu lucrări semnate de artistul Sterică Bădălan, care va avea loc miercuri, 28 mai 2025, la ora 18,00, în spațiul Galeriei „Nicolae Mantu” din Galați (str. Domnească nr. 22).
Expoziția reunește peisaje expresive, în care cromatica vibrantă și atmosfera meditativă reflectă o sinteză între observație și trăire.
Evenimentul va fi ...
Ce pericole ascund tentațiile, anturajul și plecatul de acasă
Luni, 26 Mai 2025 17:30 | Publicat în Regional
Despre provocările specifice vârstei și cum pot fi acestea evitate, copiii din județul Galați vor avea ocazia să învețe în decursul unei săptămâni dedicate educației anti-victimale. De 19 ani, Săptămâna Prevenirii Criminalității este o ocazie de interacțiune directă între polițiști și noile generații, în încercarea de a-i educa pe cei mici în spiritul autoprotecției și al respectării legii.
Până vineri, 30 mai, elevii de la mai multe unități școlare din Gala ...
Cum se joacă cablurile din Galați de-a liana printre mașini
Luni, 26 Mai 2025 12:00 | Publicat în EVENIMENT
De la peisaj urban la junglă digitală nu mai e decât un pas - sau, mai bine zis, un cablu. Sau două. Sau trei...
În spatele blocului "Ialomița", din apropierea Grădinii Publice, cablurile electrice și de comunicații n-au mai încăput pe stâlpi și au început să coboare spre mașini.
Dacă în alte zone ale orașului vezi clasicii „colăcei” de fire contorsionați artistic pe stâlpi, aici cablurile sunt și la nivelul oglinzilor laterale, uneori chiar şi în fața farurilor.
...
Elevi gălățeni premiați național pentru un proiect digital inovator
Luni, 26 Mai 2025 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Pentru bunicile care nu se descurcă în era digitală, dar nu numai, patru elevi de la Școala Gimnazială Nr. 22 au dezvoltat proiectul „Huburi Digitale Comunitare”. Coordonați de diriginta și profesoara de matematică Duța Culachi, elevii au muncit intens, iar performanța lor a fost răsplătită cu Premiul I la competiția națională „Integrare prin Tehnologie”, așa cum am anunţat deja în articolul din 23 mai.
„Proiectul nostru, «Huburi Digitale Comunitare», urmărește ...
Astăzi, 27 mai, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Universității, între strada Alexandru Ioan Cuza și strada Domnească; bulevardul Marea Unire, zona Elice și strada Regimentul 11 Siret; bulevardul George Coșbuc, între strada Basarabiei și bulevardul Henri Coandă; strada Brăilei, zona Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” și zona Patiseria "Dana"; bulevardul Siderurgi ...