* E miercuri, deși nu asta ar trebui să ne sperie sau să ne îngrijoreze. Luni, de Ziua Națională a României, președintele Nicușor Dan a rostit aceste cuvinte, a căror greutate e aproape imposibil de cuantificat: "Trăim mai rău decât anul trecut, dar mai bine decât acum 20 de ani." Aș merge un pic mai departe cu sofismul, optimismul și comparația: trăim mai rău decât anul trecut, mai bine decât acum 20 de ani, dar infinit mai bine decât pe timpul răscoalei de la 1907.
Pentru că domnul Nicușor Dan este o muză inepuizabilă și din cale-afară de generoasă, profit de această ocazie pentru a pune comparația cu traiul în lumina perspectivei literare: trăim mai rău decât anul trecut, mai bine decât acum 20 de ani, iar după 20 de ani vom trăi ca pe vremea lui Alexandre Dumas.
La recepția de la Cotroceni, prilejuită de ziua națională a țării al cărei președinte este Nicușor Dan, acesta a mai spus că România este o țară coruptă. E cam ca atunci când duci mireasa la altar si, ca să fii sigur că-i spui adevărul care te face liber și burlac, dar destul de căsătorit cu ea, cu viitoarea soție, îi spui adevărul în față: că e urâtă! Și îi spui de față cu soborul de preoți și cu poporul invitat la cununie.
Să-i spui țării, de ziua ei, că este coruptă e ca atunci când duci vaca la târg și, sub pretextul că vrei să o vinzi, îi cauți fel de fel de defecte, doar ca s-o faci de rușine, de față cu mușteriii.
* Acesta e un pseudosilogism de apă dulce, dar amară.
100.000 de oameni din Prahova și Dâmbovița nu au apă. Sau, cel puțin ieri, nu aveau apă. De zile bune. Într-una din aceste zile, la Cotroceni s-a băut șampanie, care, din relatările martorilor, conținea apă. Una dintre concluzii ar fi aceea că în Prahova și Dâmbovița se bea mai puțină apă decât anul trecut, dar se înjură mai mult decât acum 20 de ani.
* Una dintre publicațiile cu apucături deontologice caricaturale și hazlii a titrat, ieri: "USR amână propunerea unui ministru al Apărării! Noul șef al MApN, numit după alegerile pentru Primăria Capitalei." Nominalizatul își caută diploma de studii superioare în carul cu fân, fapt penru care a cerut un pic de răbdare, amânare și tutun.

