Noua găselniţă a Ministerului Educaţiei, cea potrivit căreia trebuie să aşeze dascălii elevii în bănci în cerc sau semicerc sau amfiteatru, pentru a evita marginalizarea şi discriminarea, este o idee foarte nobilă, dacă nu ar veni pe un fond complet strâmb, unde nu valoarea umană primează, ci cea a hainelor şi accesoriilor de la purtător. Textul metodologiei vrea să promoveze ideea să nu fie marginalizaţi elevii care provin din medii defavorizate, cei care au dizabilităţ ...
Fără decontarea navetei, şcolile de ţară ar fi pustii
Vineri, 10 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Din păcate, anul 2025 a debutat sub ghilotina așa numitei „Ordonanța Trenuleț”, emisă de guvern în ultimele zile ale lui 2024, cu termen de producere a efectelor 1 ianuarie 2025.
Prin minunatul act normativ, actuala conducere a statului (care este de fapt şi fosta) ne transmite că e nevoie să ne sacrificăm maxim pentru a strânge bani la buget și a urni lucrurile în țărișoara noastră. Se pare că printre cei mai afectați vor fi bugetarii, cărora li s-au anulat sporuri și ...
Nici nu a început bine prima zi lucrătoare a bugetarilor după minivacanță, că s-a și iscat „vânzoleală” pe daunele produse de ordonanța „trenuleț” dată de guvern în ultimele zile de decembrie.
Am putea spune, fără teama de a greși prea mult, că semne rele anul are. Iar dacă vreți să citiți „anulare” în loc de „anul are”, nicio problemă, că și acolo este o mare problemă, în sensul că am strigat „Lupul, băi!” la primul tur al alegerilor prezidenți ...
Articolul în care scriam că unul dintre foştii şefi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, acum pensionar, a devenit director în administraţia Universităţii "Dunărea de Jos" a stârnit, aşa cum era de aşteptat, numeroase comentarii. Pe lângă cele evidente, atât pe site-ul ziarului, cât şi pe facebook, au mai fost şi telefoane, şi discuţii faţă în faţă. Desigur, oamenii obişnuiţi - a se citi care nu sunt pensionari speciali şi nu se angajează apoi la stat pe ...
Singurul candidat care-l poate învinge pe Călin Georgescu
Marți, 07 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Autosuspendarea lui Crin Antonescu din postura de candidat comun al coaliţiei aflate la guvernare a deschis din nou cutia Pandorei alegerilor prezidenţiale, după ce, odată cu anunţarea unei date provizorii pentru scrutin (23 martie/ 6 aprilie), se părea că pre-campania a intrat în linie dreaptă.
Nicuşor Dan, Elena Lasconi, Daniel Funeriu şi Ilie Bolojan au ieşit rapid la rampă, cu declaraţii referitoare la decizia lui Antonescu, la schimbarea datei alegerilor, dar şi la măsurile ...
Săptămâna de lucru, între prea mult și prea puțin
Luni, 06 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Tot mai multe țări europene cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile sau le dau dreptul angajaților să-și stabilească propriul program, astfel încât ziua de muncă să fie un concept flexibil. Evident, tendința este mai bine resimțită în țările unde drepturile angajaților sunt nu doar protejate prin lege, ci și apărate de către angajați, prin greve și proteste de dimensiuni inimaginabile la noi, imediat ce vreun guvernant le pune în pericol drepturile câștigate.V ...
Cât de proști pot fi românii, varianta de sărbători
Sâmbătă, 04 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Fiecare zi care trece ne mai aduce dovezi că ne merităm soarta de popor prostit la nesfârșit, bătut de soartă și furat de liderii lui.
Fiece viețuitoare are instinctul de a-și conserva propria existență, de a lupta pentru supraviețuire. Omul a mai pierdut din instincte, de aceea, prin țările civilizate lecțiile de supraviețuire se predau la școală. Acolo afli cum să te comporți în anumite condiții care presupun elemente naturale pe care nu le poți controla, cum ar fi modu ...
"Sorcova, vesela/ Să trăiti, să-mbătrâniți!/ Banii să vi-i cheltuiți!" Care bani, mai vedem, că se anunță austeritate sau ceva neclar, care nu se știe cum și cât o să fie. Cert este că am intrat într-un nou an într-un soi de smog, sau ceață cum zice românul abonat ca mai tot pământeanul la distracții zgomotoase și strălucitoare care să marcheze trecerea de la ceva mai puțin bun la ceva mai, și mai și mai... Numai că viitorul e cam cețos, cam cum a fost și parang ...
Trenuleț, mașină mică, ce-ați făcut, măi, Marcelică?
Luni, 30 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ar fi trebuit ca acesta să fie un editorial festiv, cu „La mulți ani” și toate celelalte urări de belșug pentru noul an, având în vedere că apare în ultima ediție tipărită a „Vieții libere” din 2024. Dar astăzi urmează să fie aprobată celebra „ordonanță trenuleț”, așa că am lăsat-o mai moale cu urările. Am putea foarte bine să îi spunem ordonanța înghețului, pentru că va îngheța tot în România, de la valoarea punctului de pensie până la alocația p ...
Mai sunt doar patru zile până la finalul anului 2024. Dacă ar fi să privim în urmă, am putea spune că a fost un an agitat, cu de toate. Pe plan personal, lucrurile au fost normale, evenimente care au venit cu reușite după multă muncă și așteptare. Finalul de an însă, pe plan politic național, ne-a bulversat pe toți și ne-a făcut să ne întrebăm dacă mai există logica lucrurilor în țara noastră și dacă legile mai sunt respectate. Și când spun acest lucru mă refer, f ...