Aşadar... eu, Grigore Papugiu şi Rică Titirez ne îndreptăm lent spre „Cireşica”, pe strada paralelă cu gardul dinspre sud al cimitirului „Eternitatea”! Pe stradela „Tecuci”, fostă „1 Mai”, adicătelea! De ce nu i se mai spune „1 Mai”? Păi, când au venit capitaliştii/puturoşii la Putere, cheful de Muncă a dispărut brusc, lăsând loc liber pentru Sfânta Lene şi pentru amantul acesteia, Marele Mucenic Somn! Şi, dacă la 1 Mai se celebra Ziua Internaţională a ...

Stai liniştit, nu poate fi nicicum/ decât ce nu se ştie niciodată - în rest, e totul simplu şi-nţeles/ şi clar ca-ntr-o oglindă fermecată! Uită-te bine, vezi că sunt şi eu/ acolo, mărmurită-ntr-o secundă: aceea, a căderii pe pământ,/ dintr-o sămânţă mică şi fecundă, din vis şi dor şi lacrimă, atunci,/ când am pornit alături, înspre nuntă! Stai liniştit, ajungem negreşit,/ nu are cine/ce să ne despartă, fiindc-avem acelaşi dumnezeu,/ aceeaşi uşă şi aceea ...

Rică Titirez (prietenul şi colegul meu de la Primăria gălăţeană, omul care era-n stare să sară-n Infern pentru o mână de ajutor) şi Grigore Papugiu (bibicul şi colegul meu din Şcoala Generală a Copilăriei, ori din Copilăria Şcolii Generale) îşi strâng mâinile drepte, bucuroşi de cunoştinţă, bucuroşi de dimineaţa aceasta, bucuroşi de tot ce-nsemnează imprevizibil, bucuroşi că-şi pot declara şi asculta reciproc toate Relele şi toate Bunele din Trecutul ultimului ...

Iar vine firea firelor de iarbă/ cu tot cu moarte scoase din pământ de-un dumnezeu-poet şi care ştie/ cum te iubesc fraudulos şi sfânt, cum stau (ne)osândit la drumul mare/ şi-ţi număr paşii trecerii spre când sărutul era floare la ureche/ într-un infern însingurat şi blând! Iar vine vremea păsării pe sârmă/ şi-a firii mele pe sub geamul tău de dinspre nordul înălţării noastre/ printre păreri de bine şi de rău, de dinspre sudul coborârii până/ unde încep secund ...

Care va să zică... şi dumneata, bădie Rică, eşti contaminat cu Trecutul ultimului Viitor, da? Şi dumneata faci parte din Pleiada celor care şi-au azvârlit orologiile la Gunoaiele Omenirii, da? Şi dumneata mă-ntâmpini cu tirul Metaforelor grele, de parcă ai ştiut că-l scot pe Papugiu la plimbare în Parcul care atinge strada cu acelaşi nume şi pe care locuieşti tocmai de când erai „mai tânăr şi la trup curat”, vorba frumoasă şi adevărată a lui Don Cezar Ivănescu... ...

Un fel de silă îmi apasă pe-nflăcărare şi pe frână, îmi pune x pătrat pe clanţă, apă în vin şi beţe-n roate, un fel de mălură îmi strică entuziasmul şi mă face să strig din fundul resemnării: totu-i zadar, aiurea-s toate! Un balamuc indescriptibil cu alde strâmbă cruce-n frunte, cu amăgiri de rai, pe care nimeni nu poate să le creadă, când minciunirea se ridică la rang de ţară şi de lege, harababura-i generală şi uniform accelerată! Ce să pricep când furt ...

Din strada Movilei cotim la dreapta, pe strada Libertăţii! Agale şi-n Tăcere, ne apropiem de partea răsăriteană a Parcului omonim! Grigore Papugiu, celebrul şi parasimpaticul meu bibic, se comportă: „Ai mai fost vro dată, cu noaptea-n cap, în cest loc misterios? Oare de ce edilii gălăţeni l-au pus pe hatman cu nasul spre nord? Nu crezi că era mai bine să fi fost amplasat cu faţa spre sud? Se spune că ruşii (zaporojenii, în special, cazaci cărora hatmanul Ivan Stepanovici M ...

Am să vin la tine, Doamnă, pe cărarea dinspre Gară, am să vin cu trenul care se opreşte doar o dată: trenul încărcat cu Lacrimi şi cu Voaluri de Mireasă, trenul încărcat cu fluturi de Păcat şi de Păcată! (e frumos, e fără lege... şi e fără doar şi poate: cred că dau în Dorul Lelei, nu mai dau publicitate!) Am să vin la tine, Doamnă, pe cărarea dinspre Moarte, am să vin cu toată Viaţa care nu se mai opreşte, am să vin cu tot cu Nuntă... ş-am să-ţi spun: supe ...

Negreşit, amicul Grigore vrea să mă sfărâme cu metaforele sale... şi, mai ales, cu sfintele lui Metafore despre Soldaţi, despre Limba Română! Vorba lui Nichita Stănescu... (poetul care a spus foarte frumos, foarte scurt, foarte adevărat și pentru Totdeauna: LIMBA ROMÂNĂ ESTE PATRIA MEA)... ”Poetul, ca şi soldatul,/ nu are viaţă personală. Viaţa lui personală este praf şi pulbere./ El ridică în cleştii circumvoluţiunilor lui/ sentimentele furnicii/ şi le apropie, le a ...

Doamnă, lasă-mă la tine... lasă-mă la tine, Doamnă, vreau să-ţi netezesc pământul drumului din Calea ta, vreau să-ţi plâng pentru muşcata din fereastra dumitale, vreau să-(mi) scrii cu lăcrămarea râsului pe Crucea mea, vreau să-ţi fie doruirea floare la ureche... poate mă primeşti în timpul vieţii, Doamna mea Eternitate! Doamnă, numai o secundă lasă-mă să stau cu Timpul firii mele blestemate la fereastra dumitale, pentru ca să-(ţi) scriu pe geamuri cea mai rară ...