Cum va fi sărbătorită Mica Unire, la Galaţi | PROGRAM

Cum va fi sărbătorită Mica Unire, la Galaţi | PROGRAM
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Gălăţenii sunt invitaţi să participe şi în acest an, pe 24 ianuarie, la ceremoniile dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Potrivit programului transmis de Instituţia Prefectului, manifestările vor debuta, la ora 12,00, la Biserica Vovidenia, cu un Te Deum pentru Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi mama sa. De la ora 13,00, gălăţenii sunt aşteptaţi la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, de la Grădina Publică, unde va fi intonat Imnul de Stat al României, va evocată însemnătatea Unirii şi vor fi depuse flori la statuia Domnitorului. Între orele 13,20 şi 13,35, gălăţenii vor avea parte de un scurt moment artistic, susţinut de Ansamblul „Doina Covurluiului”, din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, iar de la ora 13,35, cei prezenţi vor fi invitaţi de oficialităţi să se prindă în Hora Unirii. Manifestările se vor încheia la Muzeul de Istorie (Secţia Lapidarium), cu vernisajul expoziţiei „Personalităţile Unirii Principatelor de la 1859”, de la ora 14,00.

Citit 6394 ori Ultima modificare Luni, 22 Ianuarie 2018 18:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.