Miercuri încep Galele Studenţeşti, ediţie care se va desfăşura simultan în 14 centre universitare din ţară, inclusiv la Galaţi.
De altfel, Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi este unul dintre principalii organizatori la nivel naţional, alături de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.
Galele cuprind concerte, dezbateri, spectacole de teatru şi manifestări în spaţii neconvenţionale timp de trei zile.
Cele mai multe concerte se vor desfăşura la Casa de Cultură a Studenţilor, însă capul de afiş, concertele Florin Chilian şi Bere Gratis, vor avea loc în aer liber, în campus.
„În cazul în care vremea nu va ţine cu noi, vom muta aceste concerte în Casa de Cultură. Sperăm totuşi să nu plouă, pentru ca atmosfera să fie cu totul şi cu totul deosebită”, a spus Dinu Gîndu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor.
Programul Galelor Studenţeşti:
Miercuri, 14 octombrie
· Ora 11,00 - dezbatere la sediul „Vieţii libere”, sub titlul „Galaţiul şi viaţa studenţească”, la care vor participa principalii actori ai învăţământului universitar, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale;
· Ora 18,00 - deschiderea oficială: târg de ONG-uri studenţeşti;
· Ora 19,00 - spectacole ale unor trupe de la Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi;
· Ora 20,00 – concerte Mihai Mărgineanu şi Bere Gratis, în campus.
Joi, 15 octombrie
· Activităţi sportive: demonstraţie aikido, competiţii de fotbal, volei şi alpinism;
· Spectacole de teatru: improvizaţie cu trupa studenţilor de la actorie şi piesa „Visez”, în regia lui Cătălin Vasiliu, la sala Teatrului Dramatic, ora 19,00;
· Expoziţii-atelier de fotografie la sediul principal al Universităţii „Dunărea de Jos”, la Facultatea de Mecanică şi la Facultatea de Ştiinţe Economice
· Ora 20,00 - concert Fly Project, program de club, sub titlul „DJ’s Night”.
Vineri, 16 octombrie
* Ora 18,00 - AfterGale – maraton Rock, în Club S: Greenish, Over, Y-grec, Akantyss, 768 art, Crin, Rebel fără puls, Grafic do, Andrei şi Alex.