Un singur candidat în cursa pentru şefia TRANSURB
Foto: Iulia Kelt

Un singur candidat în cursa pentru şefia TRANSURB
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Actualul manager interimar, Mihai Cadinoiu, este singurul candidat rămas în cursa pentru postul de director general al companiei publice de transport local, Transurb SA. Decizia a fost luată de noul Consiliu de Administraţie al societăţii, care a constatat, în urma selecţiei dosarelor depuse, că Narcis Neagu nu întruneşte condiţiile legale pentru a ocupa acest post.

Urmează ca Mihai Cadinoiu să susţină cea de-a doua probă a concursului, interviul.

Cadinoiu a împlinit o lună de când este director general interimar al Transurb. Conform CV-ul pe care şi l-a făcut public pe portalul companiei, a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos", este licenţiat în Drept, a urmat un masterat de strategii şi politici manageriale, pe lângă cursuri postuniversitare în drepturile omului. În prezent, managerul pregăteşte un plan de eficientizare a companiei locale de transport.

Citit 4532 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Iulie 2018 20:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.