Trei autoturisme au fost avariate şi trei persoane, rănite, în urma unei coliziuni în lanţ, produsă în zona unde se face joncţiunea şoselei ocolitoare a Galaţiului cu artera care duce către Combinat. Potrivit informaţiilor adunate de poliţişti la faţa locului, la originea impactului ar fi stat o manevră greşită făcută de un şofer de 63 de ani, care, conducând maşina pe Drumul de Centură dinspre Micro 13, nu s-ar fi asigurat când a virat stânga pentru a urca pe artera care duce spre şoseaua Combinatului. A acroşat o altă maşină, care venea din sens opus, proiectând-o pe aceasta într-un alt autoturism oprit, al cărei şofer aştepta să poată vira la stânga. În urma impactului, a rezultat rănirea şoferului din prima maşină şi a unei pasagere, precum şi a şoferului celei de-a doua maşini, un tânăr de 26 de ani . Toţi au fost conduşi la spital pentru îngrijiri medicale, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
ACCIDENT cu trei maşini pe Centură. Trei persoane sunt rănite Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Minori cu cazier curat, racolați pentru atacuri violente O gălățeancă a fost eliberată din arest după ce și-a înjunghiat grav soțul Polițiste în colanți arestează prădători sexuali pe stradă Val de căldură extremă în țările nordice Alertă în Galați și în împrejurimi. Patru frați au fost reținuți pentru atac pe terasa unui bar
Mai multe din această categorie: