Urări din Israel. Anul Nou Evreiesc: Shaná Tová!
Foto: Remus Basalic - "Templul Meseriaşilor" din Galaţi, clădire reabilitată recent

Urări din Israel. Anul Nou Evreiesc: Shaná Tová!
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

„Tuturor prietenilor, întregii comunităţi evreieşti din dragul meu oraş natal Galaţi: Shaná Tová! Sănătate, împliniri, o viaţă de obşte activă”, este mesajul pe care, din Israel, ni l-a transmis gălăţeanca Felicia Katz.

Cititoare fidelă a ziarului „Viaţa liberă”, Felicia Katz, despre care aţi mai putut citi în pagina de „Diaspora” a cotidianului nostru, a copilărit în Teatrul Muzical din Galaţi, unde bunicul său a fost unul dintre membrii fondatori, fiind instrumentist violonist format la Sankt Petersburg. De 20 ani trăieşte în Israel, patria strămoşilor săi, dar nu uită nici România, nici Galaţiul, şi nici pe prietenii rămaşi aici! Pentru că pe 10 septembrie este sărbătoarea Roş Haşana – „capul anului” în traducere, începutul unui nou an potrivit cu calendarul ebraic, a ţinut să le ureze „Un an bun!” – „Shaná Tová!”, membrilor comunităţii evreieşti din Galaţi.

În An Centenar Românesc, gândurile gălăţencei Felicia Katz se îndreaptă către cei pieriţi în Primul Război Mondial, care, cu jertfa lor, au făcut România Mare! Iar printre cei cărora le datorăm recunoştinţă se află şi evrei!

De Anul Nou Evreiesc 2018, transmitem şi noi Comunităţii Evreieşti din Galaţi „Shana Tová u-Metuká” – „Un an bun şi dulce”.

Citit 8439 ori Ultima modificare Duminică, 09 Septembrie 2018 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.