CONTROALE privind respectarea legii | Amenzi de peste 50.000 de lei, aplicate la service-uri auto

CONTROALE privind respectarea legii | Amenzi de peste 50.000 de lei, aplicate la service-uri auto
Poliţiştii locali au găsit mai multe nereguli la service-urile auto din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Timp de o lună de zile, poliţiştii locali gălăţeni au efectuat mai multe controale la service-uri auto, deţinute de persoane juridice sau fizice. În urma acestor controale, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au aplicat 68 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 54.900 de lei.

„Operatorii economici în cauză au primit amenzi pentru nerespectarea condiţiilor şi a locurilor stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, 49 la număr, în baza HCL 260/2018. Pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990, privind efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege, au fost date un număr de 11 sancţiuni contravenţionale. Pe perioada controlului, în opt dintre cazuri au fost aplicate prevederile O.G 99/2000”, ne-a explicat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

De asemenea, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale  au aplicat alte 38 de amenzi, în sumă de aproximativ 24.000 de lei, persoanelor fizice care prestau diverse servicii către populaţie (service auto, tâmplărie termopan, mobila, etc.), fără respectarea prevederilor legale (fără autorizaţii de funcţionare, acordul autorităţii administraţiei publice locale, etc.). În aceste situaţii au fost aplicate prevederile Legii 12/1990 şi HCL 260/2018, iar cei în cauză au fost sancţionaţi pentru efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege (funcţionau fără nicio autorizaţie) şi pentru nerespectarea condiţiilor şi a locurilor stabilite de autorităţile administraţiei publice locale.

Tot în acest an poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au derulat un plan de măsuri privind identificarea persoanelor fizice sau juridice care deţin parcuri auto în vederea promovării şi/sau comercializării de autovehicule fără a respecta prevederile legale.

În urma acestor acţiuni poliţiştii locali au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 7.500 lei. Actele normative în baza cărora poliţiştii locali au aplicat sancţiuni sunt: Legea nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite; HCL nr. 260/2018, pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galaţi; HCL nr. 728/2017, privind condiţiile de ocupare a domeniului public în vederea desfăşurării activităţilor comerciale; O.G nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă; Legea nr. 252/2003, privind Registrul Unic de Control.

Citit 2512 ori Ultima modificare Duminică, 28 Octombrie 2018 18:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.