Mai înaltă cu zece centimetri, cu spatele aproape drept şi cu o privire de om pe care nicio suferinţă nu l-a putut doborî, Ana Tudor a păşi din nou pe pământ românesc, cu o zi înainte de a intra în lumea celor mari. Cu suişuri şi coborâşuri, adolescenta din Galaţi, un caz unic în opinia medicilor elveţieni care i-au dat o înfăţişare normală, se pregăteşte acum pentru o nouă viaţă, pe care vrea să o trăiască aşa cum malformaţia de care s-a chinuit şapte ani să scape, nu i-a permis să o facă.
Fruntea ei mai poartă încă urmele cuielor care luni de zile i-au susţinut haloul de fier menit să îi întindă coloana vertebrală. Gâtul încă mai poartă urmele cicatricilor de la cateterele montate în timpul şi după intervenţia chirurgicală de îndreptare a coloanei, care a durat 15 ore, iar braţul drept stă mărturie că şi la case mai mari se pot întâmpla situaţii mai puţin fericite. Mâna i s-a necrozat după ce i-au fost scoase cateterele în urma operaţiei, rănile profunde afectându-i ţesuturile şi vasele de sânge. Un alt chin pentru care trebuie, acum, să facă tratament, unul prea scump pentru părinţii secătuiţi de puteri după ani de luptă. Pentru Ana, însă, se găsesc resurse, pentru că ea merită totul pe măsura zâmbetului de o mie de waţi care nu i se mai şterge de pe chip. Principalul hop, cu care a plecat în cârcă, în iunie în Elveţia, l-a trecut cu brio, aşa că micile necazuri colaterale aproape că nu mai contează.
"Trebuia să venim acasă de trei săptămâni, dar nu am putut din cauza acestei complicaţii la mână. Când i-au scos cateterul, i-au scos cu o bucată de piele, nu au dezinfectat-o şi s-a necrozat. Am fost cu ea la un alt spital, i-au spus să revină peste patru săptămâni, dar am spus că noi nu mai putem sta atât de mult în Elveţia. Am avut noroc cu un medic român. Îi făceau câte două injecţii de tromboză, pentru că nu îşi mai simţea mâna. Injecţiile au fost foarte scumpe în Elveţia, 72 de franci o cutie, şi ea avea nevoie de cinci cutii! Le-am luat de aici, de la farmacie, şi am dat 485 de lei pe patru cutii, care îi vor ajunge până pe 17 noiembrie, când trebuie să termine tratamentul. Apoi trebuie să o vadă un angiolog, şi aşa ceva nu există în Galaţi, doar la Bucureşti şi Iaşi. Sunt costuri pe care va trebui să le suportăm tot noi", ne-a spus Doina, mama Anei.
Una caldă, una rece
Necazul legat de mâna infectată ca urmare a unei manevre necorespunzătoare la spitalul din Elveţia a fost, însă, atenuat de o surpriză care a venit char în ziua externării, cu o zi înainte ca Ana să împlinească 18 ani. Vineri, 25 octombrie, adolescenta trebuia să părăsească spitalul, dar nu avea bani de bilete de avion, medicii interzicându-i cu desăvârşire să călătorească cu autocarul. Tot medicii însă s-au gândit la ea şi i-au procurat biletele de avion, cu "complicitatea" unui medic din Bucureşti, cel care a trimis-o pe Ana, de fapt, la clinica elveţiană.
Din comă, la pregătirea pentru BAC
Două săptămâni a stat în comă după operaţia suferită la coloană, despre care medicii din Elveţia au spus că a fost cea mai dificilă din câte au făcut până acum. Ana a trecut prin momente groaznice, la fel ca şi părinţii ei, dar toate sunt acum de domeniul trecutului. Următoarele obiective? Recuperarea şi pregătirea pentru Bacalaureat.
"Şase săptămâni nu am voie să fac niciun fel de recuperare, apoi voi vedea ce voi face. Terapia mă va ajuta şi mai mult, să îmi mai recapăt din mobilitate, dar asta numai după ce vom merge la control, la Bucureşti. Am atele de titan în mine şi nu ştiu cât mă va ajuta kinetoterapia", ne explică Ana. Ieri, 30 octombrie, Ana se pregătea să aibă prima întâlnire cu colegii de clasă, de la CNMK. Urma să fie o surpriză, pentru că nu ştia nimeni, cu excepţia dirigintelui, că ea s-a întors în Galaţi şi că în curând, în maximum două săptămâni, va reveni în mijlocul lor. "Mă voi pregăti pentru Bacalaureat, ca să îl pot da la anul, odată cu toată clasa. Mă simt în stare. Nu ştiu dacă pentru facultate voi reuşi tot la anul, dar dacă nu e nicio problemă, voi amâna un an", conchide, fericită, adolescenta.
Familia Tudor, greu încercată de suferinţa copilului lor pentru care au vrut o viaţă normală, a trăit, şi încă mai trăieşte, drama a mii de părinţi aflaţi în luptă inegală cu boala şi un sistem insuficient finanţat. Au fost la un pas ca ajutorul oferit de statul român, pentru decontarea operaţiei să nu le fie acceptat în clinica elveţiană, din cauza unei proceduri absurde, pentru că mediul specialist activa în partea privată a spitalului. Aceasta şi multe alte complicaţii, la care s-au adăugat, nu o dată, răutăţile oamenilor care nu au înţeles stăruinţa lor de a-şi ajuta copilul, nu au făcut decât să îi întărească şi să îi determine să ofere cea mai frumoasă lecţie de viaţă: de dragoste şi devotament.
