La spital, pentru o pungă de seminţe

La spital, pentru o pungă de seminţe
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doi bărbaţi din Oancea, nepot şi unchi, au ajuns duminică seara la spital în urma unui conflict cu doi consăteni, tată şi fiu vitreg. Oamenii s-au luat la harţă din cauza unei pungi de seminţe răsturnate din greşeală, iar paguba a ajuns să fie plătită cu sânge. 

„Eram la bar şi când mi-a sunat telefonul am ieşit. B. mânca seminţe lângă stradă, l-am lovit cu cotul şi i-am vărsat punga. M-a ameninţat şi i-am spus că ce poate să-mi facă. În timpul ăsta a venit tatăl lui vitreg, i-a dat unchiului meu o palmă şi am vrut să-i despart”.

„Ne-a tăiat pe amândoi dar nu-mi dau seama cu ce, că era noapte. Nu am mai avut probleme cu el înainte, ne înţelegeam bine”, povesteşte bărbatul de 20 de ani, care s-a ales cu crestături pe faţă şi pe gât.

Unchiul acestuia, de 28 de ani, are şi el pe obraz semne rămase în urma încăierării, dar spune că nu-şi dă seama cu ce au fost tăiaţi pentru că totul s-a petrecut foarte rapid, iar făptaşul a fugit imediat. Amândoi sunt hotărâţi să depună plângere împotriva agresorului. 

„La secţia ORL au fost internaţi doi bărbaţi tineri, unchi şi nepot, cu plăgi tăiate ale feţei. Unul dintre ei este tăiat de la gură până la ureche, celălalt într-un mod mai geometric. Incidentul a pornit de la răsturnarea accidentală a unei pungi cu seminţe a unui copil. Cei care au răsturnat seminţele au refuzat să restituie contravaloarea şi a venit tatăl vitreg al copilul care i-a tăiat”.

„De aici câteva învăţături: 1. seminţele sunt o valoare culturală a poporului român, apărate cu preţul sângelui; 2. tatăl vitreg nu e totdeauna vitreg, e gata să scoată cuţitul pentru copilaş; 3. mai bine să dai trei lei decât să fii tăiat. Ca atare simţul dreptăţii a triumfat chiar dacă legea cuţitului nu este acceptată. Îi coasem…”, a conchis dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. 

Potrivit Cristinei Tatulici, purtătorul de cuvânt a I.P.J. Galaţi, Poliţia nu a fost sesizată în acest caz. Se va demara o anchetă abia după ce victimele vor depune plângere.

Citit 1126 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.