L-am întâlnit pe colecţionarul de antichităţi la târgul de profil desfăşurat în urmă cu două săptămâni la Galaţi. Negustor de obiecte vechi, bărbatul intra în vorbă cu oricine se oprea în faţa standului său pentru a-i da detalii despre lucrurile expuse. Cam cât sunt de vechi, din ce sunt confecţionate sau de unde provin.
Gălăţean de-al nostru, Neculai Miloşovici participa întâia oară la un târg - în calitate de vânzător - prilej cu care a întâlnit şi alţi concitadini care îi împărtăşesc pasiunea. În vârstă de 43 de ani, colecţionarul şi-a început achiziţiile în urmă cu şase ani, fără să se gândească o clipă câte lucruri va avea de cumpărat.
„Mi-au plăcut totdeauna lucrurile vechi şi le-am păstrat. Dar dintr-o pură întâmplare, un amic m-a luat cu el la Brăila, acum vreo şase ani. Atunci am luat primul lucru, o bombonieră din alamă. Am pornit destul de greşit, pentru că a început o frenezie a achiziţiilor. Am luat foarte multe lucruri, piuliţe, râşniţe, fiare de călcat care ocupă mult spaţiu. Apoi am mai evoluat, am mai cumpărat o lampă, o statuetă, primul tablou şi tot aşa”, povesteşte colecţionarul care a reuşit să adune sute de piese în acest interval de timp.
Poate un magazin de antichităţi…
„De ce antichităţi?”, îl întrebăm pe bărbatul care cumpără obiecte confecţionate cu mult înainte ca el să fi văzut lumina zilei. Ne explică, pe un ton firesc, că lucrurile erau înainte făcute cu răbdare, manual, de oameni pricepuţi. Bine conservate, ele ar putea ţine o veşnicie.
După părerea lui, însă, există trei tipuri de colecţionari de antichităţi: cei care achiziţionează pentru frumos, pentru că le face plăcere, cei care cumpără pentru a revinde mai târziu, la un preţ mai mare, şi cei care le îmbină pe amândouă.
„Am câteva zeci de lucruri care îmi plac foarte mult şi expunându-le am descoperit că le plac şi altora. Asta este aprecierea pentru ceea ce fac. Au preţ de vânzare, binenţeles, dar nu le vând. Încerc să rămân cu lucrurile mai importante şi să mai cumpăr şi altele care îmi fac plăcere”, mărturiseşte colecţionarul.
Neculai Miloşovici şi-ar dori să deschidă un magazin de antichităţi la Galaţi. Aşa cum îl vede el, cu mobilier, tablouri, lampadare şi covoare vechi, cu un vânzător care să ştie să le vorbească clienţilor. Recunoaşte însă că cei mai mulţi oameni interesaţi de asemenea lucruri nu au bani şi îşi amână visul pentru vremuri mai bune.
Valoare, nu poveşti
Colecţia despre care vorbim cuprinde în jur de 30 de pendule şi 200 de ceasuri de buzunar - elveţiene şi franţuzeşti - şi peste 200 de tablouri pictate de Băncilă, Catargi, Negoşanu, Doboşariu şi mulţi alţi artişti plastici români. Pe lângă acestea are o sumedenie de alte obiecte vechi cum ar fi piese de mic mobilier, icoane, piuliţe, tăvi, ceainice, vaze, porţelanuri sau statuete.
„Weekendul înseamnă timp pentru hobby. Mă ocup uneori şi cu recondiţionarea pendulelor, pentru că mecanismele la cele mari sunt simple. Am o pendulă care a fost găsită în Dunăre şi o alta pe care am găsit-o în faţa unui garaj, incompletă, şi am luat-o pentru cutie şi pentru piese”, spune Neculai Miloşovici uimit de dezinteresul unora pentru lucrurile cu adevărat valoroase.
Şi-a cultivat pasiunea cumpărând cataloage străine de antichităţi, specializate pe categorii de obiecte. Şi a mai învăţat din experienţă, spune el, înşelându-se uneori şi achiziţionând lucruri fără valoare la preţ de antichităţi.
„Am învăţat şi lucruri pe care nu trebuie să le fac, adică să nu mint! Prefer să-i spun omului că am un lucru vechi de 30 de ani, nu de 100 de ani. Că este făcut din alpaca şi nu din argint. Că singura lui poveste este scrijelitura sau ştampila de pe spate”, spune colecţionarul gălăţean indignat de pofta oamenilor de a cumpăra poveşti din alte vremuri.
„Am fost întrebat la târg: care este povestea acestui lucru? Păi, ce poveste? Nu are poveste! Contează numai valoarea lui şi faptul că este foarte bine făcut. Asta ar trebui să-l vândă…”
