Alcoolul la volan naşte situaţii trăznite

Alcoolul la volan naşte situaţii trăznite
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Patru şoferi au fost depistaţi, în decurs de câteva ore, conducând sub influenţa alcoolului, pe străzile din Galaţi. În cazul unuia, starea de ebrietate l-a împiedicat să mai poată stăpâni maşina cu care a avariat un alt autoturism aflat în trafic. Protagonistul, un brăilean de 37 de ani, aflat în Galaţi în noaptea de duminică spre luni, se urcase la volan deşi consumase suficient alcool cât să trebuiască să circule cu taxiul. Pe strada Brăilei, conducătorul auto nu a mai putut aprecia cum trebuie distanţa faţă de alte maşini şi a lovit una, provocând doar pagube materiale. Poliţiştii au stabilit că avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,68 la mie şi l-au dus la spital pentru probe biologice. În aceeaşi situaţie au ajuns şi alţi trei şoferi din Galaţi, depistaţi unul în municipiu, pe strada Regiment 11 Siret, iar alţi doi, în nordul jueţului, pe DJ 242B, în apropiere de Tg. Bujor. Agenţii au constatat că cei aflaţi la volan aveau alcoolemii în aerul expirat cuprinse între 0,69 şi 0,79 la mie, mult peste limita pentru care împricinaţii ar fi riscat o simplă amendă. Toţi sunt acum cercetaţi penal pentru comducere sub influenţa alcoolului şi vor rămâne pietoni.

Citit 1583 ori Ultima modificare Luni, 28 Ianuarie 2019 18:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.