„Nu e neapărat important ce citesc tinerii: important e că «muşchiul» lecturii e exersat. Şi nu e nevoie să începi cu Proust, pentru a deveni cititor“ - crede Pierre Charras, scriitor francez contemporan.
El însuşi un personaj de roman, Charras a studiat Literele, a fost o vreme profesor, prin anii `70. Apoi a simţit acut nevoia schimbării, aşa ca a devenit actor şi traducător.
O perioadă cade în alcoolism şi, exact ca în cărţi, doar dragostea unei femei îl salvează, în final. Femeia, care devine soţia lui, crede în vocaţia lui de scriitor şi aşa se face că, în 1982, la vârsta de 37 de ani, Pierre Charras publică prima sa carte, „Două sau trei întâlniri”.
Urmează multe alte romane, pentru care este premiat în repetate rânduri.
În „Noapte bună, blândul meu prinţ”, apărută în 2006 şi publicată imediat şi la noi, autorul împleteşte propria experienţă din perioada rătăcirilor sale cu o temă majoră din literatura universală, relaţia tată-fiu.
Acest dialog peste timp cu operele înaintaşilor îl anunţă chiar titlul cărţii, care nu reprezintă altceva decât ultima replică din piesa „Hamlet” de W.Shakespeare.
Relaţia tată-fiu este una dintre cele mai delicate şi mai spectaculoase teme din literatura lumii şi capătă în această carte expresia târzie a sentimentelor nerostite la timpul lor.
Pentru că bărbaţii se abţin, în genere, să-şi spună că se iubesc, mai ales când sunt tata şi fiu. De obicei, ruptura produsă de dispariţia părintelui, aruncă o rază de lumină asupra acestor lucruri rămase nespuse, care devin şi mai dureroase odată cu conştientizarea faptului că nu mai rămâne nimic de făcut.
Ce nu s-a spus rămâne nespus pentru totdeauna. Important este să faci în aşa fel încât să nu repeţi greşeala.
