Urmărit de şapte ani, prins la intrarea în ţară

Urmărit de şapte ani, prins la intrarea în ţară
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de intrare în ţară, ca pasager într-un microbuz marca Mercedes, cetăţeanul din Republica Moldova, I.P., în vârstă de 28 de ani.

La controlul de frontieră, oamenii legii au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat de arestare, care data de la începutul anului 2012, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Tânărul a declarat că ştia că e căutat de autorităţile române din anul 2012, dar a crezut că fapta s-a prescris, iar până în prezent a muncit în Rusia.

Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Galaţi, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Citit 2750 ori Ultima modificare Duminică, 10 Martie 2019 19:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.