Două premiere într-un singur weekend, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă

Două premiere într-un singur weekend, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard" îşi aşteaptă spectatorii la două premiere în acest weekend - un musical  cu o poveste despre prietenie, colegialitate şi educaţie şi un periplu prin cele mai frumoase pagini muzicale dedicate Dunării.

Sâmbătă, 30 martie, la ora 18,00 cei mici sunt invitați împreună cu părinţii la un nou spectacol pentru copii, musicalul în premieră absolută "Angry, Fatty & Ugly sau Şcoala din pădure", un spectacol scris şi regizat de Radu Horghidan, pe muzica lui Eugen Dan Drăgoi. Undeva în pădure, puii de animale se strâng la şcoală pentru a învăţa despre copaci şi alte lucruri utile. Din păcate, regulamentul impus de directorul şcolii, Angry - iepurele, mereu supărat şi nemulţumit, impune o disciplină rigidă, bazată pe pedepse. Ugly - puiul de vulpe se răzvrăteşte împotriva acestui regulament găsind sprijin şi înţelege la Fatty - ursul, profesorul de ştiinţe ale naturii, împreună reuşind să schimbe regulile în şcoală astfel încât copiii să învețe cu bucurie. Până și morocănosul director Angry ajunge la concluzia că disciplina nu e singura soluţie: „Pe copil ca să-l creşti nu trebuie să-l pedepseşti. Ar trebui să-l iubeşti”.

Scenografia este semnată de Rodica Gherghinoiu, coregrafia este asigurată de Elena Horghidan-Anghel, iar pregătirea muzicală de Nicolae Mantu.

Din distribuţie fac parte artiştii: Costel Donose (Ugly – vulpea, un elev), Paul Buţa (Directorul Angry – iepurele), Ionuț Negrişanu (Jimmy - un golan, hiena), Anton Mihail (Profesorul de ştiinţe ale naturii, Fatty – ursul), Irina Popa (Sweety – puiul de căprioară), Cristina Vasopol (Chanty – puiul de vultur), Adina Lazăr (Furry – veverița), Mariana Pisică (Fluffy – veverița), Cristina Isabela Ionașcu (Skinny – pisica sălbatică), Florentina Andronic (Mama Vulpe).

Duminică, 31 martie, de la ora 18,00, vă invităm la un periplu prin cele mai frumoase pagini muzicale dedicate Dunării, fluviu emblematic pentru oraşul nostru. Soliştii Rodica Ştefan, Cosmina Stancu, Florin Bobei şi Valentin Vasopol, susţinuţi de orchestra, corul şi baletul teatrului, vor evolua sub bagheta maestrului Eugen Dan Drăgoi, în spectacolul "Vocile Dunării", dând viaţă unor armonii vieneze celebre, dar şi unor ritmuri specifice româneşti, creând astfel legături spirituale unice între culturi diferite, aşezate pe malul aceluiaşi fluviu: Dunărea.

Preţul întreg este de 21,6 lei, iar preţul redus pentru elevi, studenţi şi pensionari este de 10,8 lei.

Citit 1229 ori Ultima modificare Luni, 01 Aprilie 2019 01:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.