Nou termen pentru restituirea taxelor auto

Nou termen pentru restituirea taxelor auto
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Noul termen de restituire a fostelor taxe auto va fi sfârșitul lunii mai, conform unei declarații pe care ministrul Finanțelor publice, Eugen Teodorovici, a făcut-o, zilele trecute, într-o conferință de presă. În prezent, termenul de restituire este 30 iunie 2019, dar ministrul dorește devansarea acestuia până la finele lui mai.

„Din păcate, astăzi, este o întreagă birocraţie pe acest subiect şi, la fel, am spus clar: ANAF trebuie să se dea peste cap, eu am să sprijin datul peste cap de mai multe ori, dacă este cazul, până la final de mai să se plătească sumele aferente acestei taxe", a declarat Teodorovici, conform Agerpres. Ministrul a mai afirmat și că sumele aferente taxelor auto vor trebui restituite indiferent dacă există sau nu datorii către stat pe numele respectivilor contribuabili. Verificarea datoriilor urmează să se facă de către ANAF ulterior restituirii.

România ar putea fi amendată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene din cauză că Guvernul nu restituie mai repede fostele taxe auto cerute la prima înmatriculare a mașinilor, potrivit unui comunicat de presă recent al Comisiei Europene.

Citit 1222 ori Ultima modificare Marți, 23 Aprilie 2019 18:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.