Şapte răniţi din cauza imprudenţei

Şapte răniţi din cauza imprudenţei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Neatenţia în conducere şi manevrele periculoase au dus la producerea a două accidente rutiere soldate cu şapte răniţi. Primul eveniment a avut loc la Gohor, din cauza unui şofer de 40 de ani, din Brăhăşeşti. Bărbatul ar fi pierdut controlul volanului într-un moment de neatenţie şi a ajuns direct într-un şanţ de pe marginea drumului, oprindu-se într-un cap de pod betonat. În urma impactului, şoferul şi alte trei persoane aflate în maşină, cu vârste cuprinse între 32 şi 40 de ani, au suferit leziuni care au necesitat transportarea la spital. Toţi au rămas internaţi pentru îngrijiri medicale, conducătorul auto fiind acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă. Câteva ore mai târziu, în apropiere de Galaţi, o şoferiţă a fost cea care a provocat un accident soldat cu trei răniţi. Femeia, în vârstă de 39 de ani, conducea spre Vânători când, la un moment dat, a schimbat brusc direcţia de mers, călcând linia dublă continuă. A lovit o maşină care venea pe contrasens, din impact rezultând rănirea ei şi a şoferiţei celeilalte maşini, o femeie de 52 de ani, şi a unui bărbat de 55 de ani, pasager în autoturismul lovit. Victimele au fost transportate la spital, iar poliţiştii au deschis, de asemenea, o anchetă. 

 

Citit 772 ori Ultima modificare Luni, 03 Iunie 2019 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.