„Salutat” cu ghioaga

„Salutat” cu ghioaga
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

S-ar putea spune că barul din Lieşti are valenţe de centru educativ din moment ce un localnic a ajuns la spital pentru că, spune el, nu a dat bună ziua.

„Am mers cu un prieten la bar, am băut o bere şi când am ieşit erau trei cu bâtele. Unul m-a întrebat de ce nu salut când intru în cârciumă şi i-am răspuns că nu vreau”.

„Mă ţinea de vorbă, iar ceilalţi m-au lovit pe la spate”, povesteşte bărbatul de 28 de ani, care a avut ghinion în zi de marţi şi s-a ales cu capul spart.

După spusele acestuia conflictul e mai vechi, de la Crăciun, când membrii celor două tabere s-au luat la harţă pentru că nu mai încăpeau în discotecă unii de alţii. Cearta a căpătat, se pare, o tentă instructivă după trecerea în noul an.  

„Românii au o predilecţie intelectuală care în traumatologie se manifestă prin datul la cap. A fost internat un bărbat care a suferit o corecţie pedagogică intrând în bar - loc care devine din ce în ce mai important în economia intelectuală a vieţii noastre”.

„Omul n-a dat bună ziua, iar corecţia i s-a aplicat cu bâta, ceea ce iarăşi ne duce spre un trecut cultural. Pe vremuri feţele bisericeşti nu aveau voie să verse sânge şi atunci li s-a recomandat să dea cu bâta”.

„Era la fel de eficient şi, de obicei, nesângeros. Dacă scapă, probabil va da bună ziua, dacă nu scapă vor da alţii”, a declarat dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinc de Urgenţă Galaţi.

După cum a precizat Cristina Tatulici, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Galaţi, persoana în cauză nu a reclamat agresiunea. Dacă va depune plângere se vor lua măsurile care se impun.

Citit 1741 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.