Iubire cu scaun la cap

Iubire cu scaun la cap
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O femeie de 54 de ani din Jorăşti a fost tare lipsită de noroc în dragoste, cel puţin până acum. După ce soţul i-a murit, căile sufletului au împins-o spre actualul concubin, cu şase ani mai în vârstă decât ea.

Din nefericire, om aprig din fire, acesta o cam bate atunci când îşi iese din pepeni. Potrivit femeii, necazul s-a repetat zilele trecute.

„Noi am crescut împreună un porc, iar acum m-am dus să îi cer partea mea, iar el m-a bătut cu scaunul”, declară femeia.

„Nici măcar nu e prima dată când dă în mine. Eu am dus aproape tot ce aveam la el, după ce a murit bărbatul meu. Dar mai am şi casa mea. Iar când i-am zis să-mi dea înapoi ce-i al meu, s-a enervat”. 

Să ierţi aşa un om? „Apoi nici nu ştiu, spune femeia, mai întâi să văd cum o să mă simt şi ce îmi spun medicii, la analize”.

Se pare că bărbatul ar mai fi făcut şi alte boacăne în trecut, aşa că nu e chiar ceea ce am putea numit uşă de biserică. Dar, pe de altă parte,  o fi având el şi ceva merite, de vreme ce femeia se gândeşte să-l ierte, în ciuda bătăilor repetate …

Citit 830 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.