* O adolescentă de 16 de ani a fost răpită în plină zi de pe stradă, în Micro 19
Fata, elevă a Liceului „Elena Doamna” este de la ţară şi locuieşte în gazdă, în Micro 19. Duminică, copila ieşise din casă să-şi cumpere un suc, în momentul în care a fost luată pe sus de un necunoscut şi dusă cu forţa într-un apartament de pe strada Laminoriştilor.
Sub ochii noştri
Se întâmplă în oraş, în plină zi: gălăţeanul Marian Cârcel, de 30 de ani, un individ cu grave antecedente, o răpeşte luni pe adolescenta de 16 ani şi abuzează de ea, pentru ca apoi să o arunce pur şi simplu în stradă. De-abia a doua zi a reuşit copila să meargă şi să reclame violul la Secţia 3.
Sex cu forţa
Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi, confirmă: „Individul a dus-o cu forţa în apartamentul unui bloc de pe strada Laminoriştilor, unde a obligat-o să întreţină raporturi sexuale normale cu el. La ora 18,40, autorul a fost prins de către agenţii de siguranţă publică în incinta unui bar din cartierul Micro 17”.
Luptă la bar
Violent, Marian Cârcel a încercat să se opună arestării: „Când s-a trecut la legitimarea suspectului pentru aducerea la sediul Secţiei 3, în vederea cercetărilor, acesta a devenit violent – atât în limbaj, cât şi fizic, distrugând mai multe bunuri din bar şi ameninţându-i pe poliţişti cu un ciob de sticlă, fiind necesară folosirea forţei pentru imobilizarea lui”.
În arest
„Lui Marian i s-au făcut actele necesare probării infracţiunilor de viol şi ultraj contra bunelor moravuri. A fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi şi ulterior la Judecătoria Galaţi, fiind emis pe numele său mandat de arestare preventivă pe 29 de zile”, încheie purtătorul de cuvânt al Poliţiei.
Consiliată
Traumatizată de cele întâmplate, adolescenta beneficiază de consiliere psihologică. Chiar şi aşa, nimic nu va mai fi la fel pentru tânăra aflată abia la începutul vieţii.