Ultramaraton pentru copiii cu paralizie cerebrală

Ultramaraton pentru copiii cu paralizie cerebrală
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Un mega-eveniment sportiv şi caritabil va avea loc la acest sfârşit de săpămână în Galaţi, scopul acestuia fiind acordarea unei şanse reale la o viaţă cât mai normală pentru micuţii diagnosticaţi cu paralizie cerbrală. 600 de alergători îşi vor depăşi limitele, timp de două zile, 7 şi 8 septembrie, din dorinţa de a le oferi copiilor de la Centrul Regional de Recuperare „Vasile Andrei” din Galaţi o şansă prin obţinerea de donaţii în vederea achiziţionării unui echipament de recuperare: Cuşca Rocher. Echipamentul cu rezultate dovedite în tratarea copiilor cu paralizie cerebrală se utilizează în recuperarea neurologică şi post-traumatică, ajutând la stimularea mobilităţii articulaţiilor şi coloanei vertrebrale, folosindu-se de scripetoterapie şi chingi.

În prezent, beneficiarii ai Centrului Regional de Recuperare „Vasile Andrei” nu au acces la această metodă de recuperare.

Mobilizarea, la Lacul Vânători

Evenimentul care va reuni sute de amatori de mişcare şi fapte bune va avea loc la Lacul Vânători, competiţia urmând a se desfăşura în intervalul 7 septembrie, ora 9,00 – 8 septembrie, ora 9,00. Timp de 24 de ore, participanţii, alergători amatori sau profesionişti, vor trebuie să parcurgă de cât mai multe ori un traseu format dintr-o buclă cu lungimea de doi kilometri, mal de lac, deninivelări, pietriş, potecă, făra iluminare nocturnă permanentă, dar semnalizat corespunzător cu bandă reflectorizantă şi stâlpişori de iluminat solar. 30 de echipe formate din câte 20 de alergători se vor întrece la această cursă, pentru care s-au plătit drept taxe de participare sume de 1.500 de lei/echipă, pentru cei care s-au înscris până pe 15 august, şi de 2.000 de lei pentru cei care şi-au exprimat opţiunea de a participa până la finele lunii august. Fiecare participant care va tremina cursa va primi o diplomă şi o medalie din partea organizatorului, Asociaţia pentru copii cu dizabilităţi „Mă Bucur de Viaţă!”. Vor fi premiate echipele cu cei mai mulţi kilometri parcurşi în 24 de ore, pentru locul întâi fiind prevăzut un premiu de 2.000 de lei, pentru al doilea, de 1.500 de lei, iar pentru al treilea, de 1.000 de lei. Acestora li se vor adăuga Trofeul Ultramaratonist 24H Mă Bucur de Viaţă!, premiul la masculin individual (130 km) de 100 de lei şi la feminin individual (110 km), tot de 100 de lei.

Citit 1609 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Septembrie 2019 16:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.