Transport-fantomă de tablă groasă în Combinat

Transport-fantomă de tablă groasă în Combinat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un transport ilegal de tablă groasă de la ArcelorMittal Galaţi a fost depistat de către jandarmii gălăţeni vineri dimineaţă. Au fost descoperite nu mai puţin de 46 de tone de metal, încărcate într-un autotren, al cărui şofer a prezentat acte false pentru marfa cu pricina.

„Efective mărite din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi, aflate în acţiune punctuală în baza unor informaţii, au depistat la Poarta Nord Atlas a combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, un transport ilegal de tablă groasă neprelucrată”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ, Costin Barbu.

Mai precis, susţine sursa citată, jandarmii au identificat un autotren condus de către C. Dănuţ, de 46 ani în care fuseseră încărcate 46 de tone de tablă groasă, pentru care nu existau documentele legale.

Mai mult, spun oamenii legii, şoferul care este şi proprietarul camionului a prezentat documente pentru alt tip şi altă cantitate de marfă decât cea pe care o transporta. Întrebat de jandarmi de unde are marfa respectivă şi ce intenţiona să facă cu ea, cel în cauză a spus că tabla a fost încărcată din Combinat şi avea ca destinaţie finală o societate din Bucureşti.

„Din cercetările efectuate la faţa locului, reiese faptul că Dănuţ C. prezentase actele pentru un alt transport care figura în evidenţa punctului de control acces în Combinat ca fiind ieşit în data de 28.01.2010 la ora 21:15. Cel în cauză nu a putut da explicaţii când a ajuns aşa de repede la Bucureşti şi s-a şi întors”, a mai susţinut reprezentantul IJJ.

Au fost întocmite documentele necesare începerii urmăririi penale, iar cazul a post predat poliţiştilor de la Secţia 4, care urmează să continue cercetările.

Cazul a fost confirmat şi de către oficialii ArcelorMittal, care au susţinut că îşi vor oferi tot sprijinul autorităţilor în astfel de situaţii:

„Un camion cu tablă groasă a fost oprit când încerca să iasă din incinta Combinatului folosind, aparent, acte false. Compania noastră este în contact permanent şi acordă sprijin informaţional şi logistic autorităţilor care investighează acest caz. De fiecare dată când un asemenea incident apare, conform regulilor noastre, se lansează şi o cercetare disciplinară internă”, a declarat Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al administraţiei ArcelorMittal Galaţi.

O mică repetiţie

Câteva ore mai târziu, un alt caz a fost descoperit de către jandarmi la ArcelorMittal Galaţi. De această dată este vorba despre un individ, angajat al Combinatului, care transporta cu propriul autoturism 90 de kilograme de material neferos.

Luat la întrebări de către jandarmi, cel în cauză a mărturisit că a găsit materialul respectiv lângă o hală părăsită şi s-a gândit că îi poate folosi. Jandarmii susţin că în acest caz cercetările vor fi continuate de către poliţiştii de pe platforma siderurgică.

Citit 1545 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.