Iubiţi credincioşi şi credincioase,
(…) An de an, la Naşterea Domnului, trăim cu sentimentul că a venit sărbătoarea. Că înscriem o nouă zi importantă în calendarul vieţii noastre şi că aşteptăm un prilej de încărcare a meselor şi de bucurii interumane. Suntem liberi de sărbători pentru diferitele noastre activităţi cotidiene. De asemenea, ne putem şi relaxa. Astfel de aşteptări omeneşti pot continua. În realitate, însă, Naşterea Domnului nu‑i doar o mare sărbătoare organizată bine atât spiritual, cât şi social. Ea este, înainte de toate, Întruparea Domnului Hristos. Este taina cea „din veac ascunsă“ şi descoperită nouă, celor ce ne‑am obişnuit mai mult cu interpretările seculare, uneori prea lumeşti, şi mai puţin duhovniceşti.
Naşterea Domnului este, aşadar, prezenţa Domnului Iisus Hristos, în chip real, palpabil, văzut, confirmat de îngeri, de sfinţi şi de oameni acum 2000 de ani! Hristos este temelia vieţii adevărate, veşnice, care începe aici, cu noi, pe pământ, prin întruparea Sa la Betleem!
Sunt multe posibilităţi concrete de a‑L invita, aşadar, astăzi, pe Domnul Hristos, Pruncul de la Betleem, nu doar ca amintire a evenimentului din peştera de acum 2000 de ani, ci ca o autentică întâlnire a fiecărei persoane umane cu Persoana Fiului lui Dumnezeu, întrupat pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Prezenţa Sa este sesizabilă în fiecare clipă, pentru fiecare dintre noi, dacă Îl invităm, Îl acceptăm şi‑L reţinem în „peştera“ sufletului şi a trupului nostru, ca, astfel, prin puterea Sa iubitoare, să ne ajute să ne întoarcem cu faţa luminoasă, blândă, iertătoare şi milostivă către semenul nostru, cel de aproape, dar şi către cel pe care l‑am îndepărtat din cauza neputinţelor, relelor şi păcatelor noastre, ori el ne‑a refuzat, pe fiecare dintre noi, tot din aceleaşi cauze omeneşti.
În anul ce‑l încheiem, 2019, ne‑am străduit, după puteri şi după măsura dragostei, să‑L redescoperim pe Domnul Hristos în sufletul ţăranului, de la sat. Câte bucurii, câte emoţii, câte daruri cereşti am contemplat, am descoperit şi am admirat la bunii noştri păstori, preoţi harnici şi evlavioşi, deşi tineri cei mai mulţi, de la sate, în mijlocul propriei familii şi al celei mari, a credincioşilor, în marea majoritate vârstnici. Bătrânii satului rămân învăţătorii, sfătuitorii şi modelele multora dintre noi, prin evlavia, rugăciunea, iubirea de Dumnezeu, de Biserică şi de Neam, tocmai pentru că sunt blânzi şi smeriţi, generoşi, milostivi şi iertători. Le trimitem şi noi astăzi cu toţii, slujitorii şi credincioşii de la oraşe, preţuirea noastră şi încredinţarea de a continua acest frumos program bisericesc îndreptat spre valorile nepieritoare ale ţăranului şi ale satului românesc, întrucât în marea noastră majoritate ne tragem tot din această lume bună şi paşnică, deşi este uneori tristă, bolnavă şi săracă!
Anul ce‑l începem, 2020, ne cheamă, prin Sfântul Sinod, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, să aprofundăm în continuare tema educaţiei copiilor în familie, în Şcoală, în Biserică, tot pe aceeaşi coordonată a surselor înţelepte ale tradiţiei sănătoase a vieţii de familie, îndeosebi din mediul rural.
Iubiţi părinţi, dragi copii şi tineri,
La Sărbătoarea Naşterii Domnului, ne regăsim cei mai mulţi dintre noi, în familie. Mergem la biserică, ne cuminecăm. Ne bucurăm unii de alţii, ne regăsim familia care este - cum se exprimă atât de înţelept un mare scriitor, I. L. Caragiale - „patria cea mică, precum patria este familia cea mare; familia este baza societăţii“. Părinţii duhovniceşti duc mai departe înţelegerea aceastei realităţi: familia este biserica de acasă, iar Biserica este cupola tuturor familiilor reunite în comuniune!
În această construcţie divină şi umană, completă şi complexă, ne exprimăm sentimentele de preţuire reciprocă, ne ajutăm frăţeşte şi, mai ales, ne iubim cu iubire cerească, „îngăduindu‑vă unii pe alţii în iubire!”, cum ne învaţă Sf. Ap. Pavel.
Iată de ce Dumnezeu‑Fiul Prunc ne este atât de accesibil mai ales în slujirea Sa de Învăţător, de Dascăl ceresc, precum l‑au sesizat şi primii închinători la ieslea din Betleem, înţelepţii magi de la Răsărit.
Cu atât mai mult ni se revelează nouă, creştinilor, astăzi, în biserici, în casele, în şcolile şi, mai ales, în sufletele noastre, Educatorul desăvârşit Hristos, a cărui pedagogie atât de convingătoare, atât de sinceră şi atât de iubitoare aşează în centrul metodei apropierea înţeleaptă de orice om şi face din orice copil subiectul principal al divinei prelegeri! Hristos‑Domnul ni‑l arată şi nouă astăzi pe copilul, aflat în braţele mamei, în faţa sfintei icoane şi a candelei de acasă ori din biserică şi, mai ales, în faţa Sfântului Potir, ca pe o icoană vie a vieţii pline de nevinovăţie, de iertare, de gingăşie şi de puritate!
Această lecţie începe de la naşterea pruncului, se continuă cu Sfântul Botez, apoi cu şcoala mamei de acasă, trece prin şcoala publică şi urcă spre înţelesurile veşnice, în Biserică! Doar acest parcurs pedagogic este sănătos, din care nu pot lipsi mama şi tata, bunicii, fraţii şi surorile, dascălii şi educatorii, între care nu este posibilă lipsa păstorului blând şi bun - preotul - adesea tată a mulţi copii! (…)
Adevărata comoară, aurul vieţii noastre este şi trebuie să rămână educaţia înţeleaptă a copiilor. În acest sens, învăţăturile bune „se întipăresc în sufletul încă fraged şi nimeni nu le va mai putea şterge atunci când se vor face tari ca o întipărire, precum ceara.”
Mai mult, învăţăturile, sfaturile şi deprinderile bune se vor constitui în adevărate peceţi peste „ceara“ curată a sufletului copilului. „Copilul, când este mic, are respect şi de chipul tău şi de cuvintele tale şi de tot ce face! Întrebuinţează cum trebuie superioritatea ta. Tu [părinte] eşti cel dintâi care te vei bucura de bunătăţi dacă ai un copil bun şi, apoi, [se bucură] Dumnezeu”.
Cea mai sensibilă parte a educaţiei din familie este deprinderea copiilor cu acceptarea semenului, în care să vadă propria sa persoană. „Pune copilului tău lege ca să nu ocărască pe nimeni, să nu hulească pe nimeni, să nu se jure, să nu înjure, să nu bată, să fie îngăduitor şi bun cu toţi oamenii, să nu iasă prin uşile cele de aur [ale gurii sale] acele cuvinte urâte şi rele.”
De o mare utilitate în educaţia completă este cultura creştină, dar şi integrarea copiilor în frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu, mai ales astăzi, când li se oferă pe imagini mai mult aspecte virtuale şi nu reale. (…) Întocmai unui artist iscusit, părinţii, mama şi tata, educatorii şi preotul, se cuvine a avea, prin copil, în faţa ochilor, pânza curată, pe care să aşeze culorile unui portret reuşit, valoros şi rezistent, căci „sufletul copiilor este ca pânza albă, care în orice fel se va vopsi întâi aşa va fi până la sfârşit. Aşa şi copiii mici, când se obişnuiesc la bine, cu anevoie se întorc la rău.“
Iubiţi fraţi şi surori, dragi tineri şi copii,
În faţa provocărilor, a lipsurilor, a scăderii natalităţii, a abandonului şcolar, din diverse motive, a exemplelor rele, copiilor li se oferă, din nefericire, o falsă perspectivă asupra vieţii. De aceea, în societatea mult avansată tehnologic şi economic, dar fără modele creştine în educaţie, s‑ar impune o mai atentă analiză şi ajutor din partea noastră, a tuturor: părinţii naturali, dascălii, slujitorii Sfintei Biserici, unde ne constituim solidar duhovniceşte într-o şcoală a înţeleptei creşteri spirituale! Doar aşa, împreună, prin rugăciune, prin iubire jertfelnică şi milostivă şi prin mai multă disponibilitate părintească vom reuşi să stopăm unele din multiplele rele ce se petrec şi se perpetuează din cauza lipsei unei educaţii sănătoase.
Sfânta noastră Biserică a dezvoltat multe programe educaţionale împreună cu Şcoala românească, prin susţinerea de către preoţimea jertfelnică, dascălii de Religie şi voluntarii implicaţi în programele „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala!“, tocmai pentru stoparea abandonului şcolar şi suplinirea, unde este cazul, a absenţei părinţilor din căminul cald al educaţiei familiale. Dar, cu toate acestea, sunt încă multe de făptuit, bine ştiind că fără copii educaţi în familii trainice, nici Şcoala, nici Biserica, nici societatea nu pot prospera, nici nu‑şi pot îndeplini îndatoririle lor.
Din inimă, să ne unim, fraţilor şi surorilor, tineri şi copii, în acest vast program de zi cu zi al educaţiei copiilor şi tinerilor, împreună cu ei: ascultându‑i, iubindu‑i, motivându‑i, ajutându‑i dezinteresat şi curat, dumnezeieşte, întrucât ei sunt comoara, avuţia şi lumina în viaţa noastră!
Toate aceste realităţi sunt dăruite nouă de către Educatorul nostru, Hristos, întrupat la Betleem, coborât din Ceruri în „Casa Pâinii“, „la Betleem colo‑n jos!“ Să ne crească şi să ne mântuiască pe toţi, „de la tinereţe pân‑la bătrâneţe“, în familia creştină, în Şcoală, în Biserică, în Ţară, în Europa, în lume! De aceea Hristos, Biserica, Familia şi Şcoala constituie pentru copii „Averea bunei educaţii“!
S‑o acceptăm, s‑o înmulţim, s‑o sprijinim real, la sate, în oraşe, la Dunărea de Jos, în parohii, în mănăstiri, în şcoli, în familii, pe stradă, oriunde şi de către oricine!
„Fii sănătos şi vesel de Crăciun,/Dar, nu uita, când eşti voios,/Române, să fii bun!“, cu toţi semenii de aproape şi de departe, prin orice gând bun, faptă milostivă, în familie, la spital, la cei din penitenciar, dar, mai ales, la bătrânii şi copiii nevoiaşi.
La mulţi ani, cu sănătate, pace, bucurii de Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, Bobotezei şi Anului Nou!
Al vostru, de tot binele doritor şi către Domnul rugător,
† Casian - Arhiepiscopul Dunării de Jos
