Autorităţile sanitare au identificat un nou focar de rabie, de această dată în localitatea Tudor Vladimirescu. Alte două astfel de focare au fost raportate, în cursul săptămânii trecute, la Vânători şi Tuluceşti.
Detalii despre cel mai recent focar ne-a oferit directorul Direcţiei judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Valentin Boldea.
„Este vorba, în această situaţie, despre o vulpe care a intrat în curtea unui localnic şi a omorât o gâscă. Cinci membri ai familiei acestuia au manipulat pasărea moartă, iar acum trebuie să urmeze o vaccinare completă antirabică, la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi”.
„Proprietarul păsării este vânător, astfel încât a putut să ucidă animalul. La analize, s-a confirmat prezenţa rabiei. Pe durata vaccinării, dar şi în perioada următoare, starea de sănătate a acestor cinci persoane va fi monitorizată prin intermediul medicului de familie”, a precizat dr. Boldea.
Vânătorii declară, însă, că vulpile sunt vaccinate primăvara împotriva rabiei şi că organismul lor dezvoltă anticorpi - caz în care rezultatele analizelor ce relevă prezenţa bolii pot fi înşelătoare.
Evident, acest lucru nu înseamnă că în unele cazuri prezenţa rabiei la sălbăticiuni nu se confirmă şi că cei care vin în contact direct cu aceste animale bolnave nu trebuie să urmeze măsurile de profilaxie: vaccinare şi supravegherea din partea medicului de familie.