* Circuit automobilistic: din groapă în groapă * Adrenalină * Bazinul gratuit din mijlocul străzii * Pe buza prăpastiei? *
Privit de la nivelul străzii, oraşul nu se mai vede. Cufundat în mocirlele fostelor albe zăpezi. Murdărit de noroaiele cândva ascunse în spaţiile verzi din faţa blocurilor.
Spart în tranşee năzărite din fostele crăpături din asfalt. Desprins din alb-negrul fotografiilor de acum 100 de ani, Galaţiul se întoarce la ţară. Gălăţeni, ştim cu cine ne luptăm?
Brăilei (FOTO 2)
Surprinzător, în lunile decembrie, ianuarie şi februarie a fost iarnă. A nins. Putea la fel de bine să ne lovească racheta.
Prin urmare, în plin centru, pe Brăilei, craterul apărut în carosabil în faţa clădirii Vox schimbă echilibrul lucrurilor: nu mai e groapa din Brăilei, este strada care încurcă extinderea gropii.
Basarabiei cu Tecuci (FOTO 3)
Nu suntem ipocriţi – a fost o iarnă grea. A nins. De mai multe ori. Zăpada a fost acidă, Primăria a dat cu sare, asfaltul era oricum prost, că din ce să trăiască şi oamenii ăia care îl pun, mai fură şi ei.
Concluzia rea: maşina se lasă acasă, nu mai putem să mergem pe străzi. Concluzia bună: putem folosi gratis piscina din mijlocul intersecţiei străzilor Basarabiei cu Tecuci.
Traficul bate teatrul (FOTO 4)
Îl bate, vă zicem noi. În faţa „Dramaticului” gălăţean, noi, şoferii ne umplem mintea de respect, ochii de lacrimi, mâna de schimbătorul de viteză, subţiem privirea şi trecem cu doi kilometri la oră din şanţul umplut prin ianuarie cu pietriş. Uf, contribuabili răi ce suntem.
Bălcescu (FOTO 5)
Este doar o stradă, oameni buni. Şi e simplu de mers pe ea – se aleg gropile mici, de lăţimea unui om, se ignoră gurile de canalizare şi gata. Şi să nu uităm - a fost încă o senzaţie tare pe gratis.
Dintre grămăjoare de asfalt
Auzim în fiecare zi că, de, Primăria nu are de ales: trebuie să ni se scumpească gigacaloria, cum altfel? Banii trebuie să se ducă oricum la bugetul local, într-un fel sau altul, din impozite sau din scumpiri.
Dar ce face bugetul local cu banii noştri? Cu întreţinerile pentru a căror achitare sacrificăm jumătate din munca pe o lună?
Cam câtă sfidare din partea aleşilor locali trebuie să mai înghiţim când punem piciorul pe asfaltul sfărâmicios?
Sau când ne rupem maşina în străzi umplute în batjocură cu pietre?
Sau când vedem cum degeaba am plătit „limitatoarele de viteză” smulse în grabă de lamele aruncate de izbelişte prin oraş?
Dar, şşşt, să nu vorbim prea tare. Dacă se surpă oraşul?!
