* La nivel naţional, Poliţia a organizat luni razii în magazinele de vise *
15 magazine scuturate de marfă
În Galaţi, la acţiunea de control au participat 42 de poliţişti de la Investigarea Fraudelor şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate. Oamenii legii, alături de Protecţia Consumatorilor, au verificat magazinele de vise deschise în judeţul Galaţi - 17 în oraşul Galaţi şi patru la Tecuci.
Poliţiştii au verificat luni seară 15 magazine, confiscând 77 de ţigarete concepute artizanal, 0,028 kilograme de pulbere, 48 de comprimate şi 10 mililitri de substanţă lichidă, produse susceptibile de a conţine substanţe nou introduse în Ordonanţa de Urgenţă numărul 6, din 10 februarie 2010.
Mostrele urmează să fie analizate în cadrul Laboratorului Central de Analiză Droguri – Precursori. În funcţie de rezultatele furnizate de specialişti, se vor lua măsurile legale.
Legea este dură şi substanţele - nenumărate
De asemenea, în decurs de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, proprietarul, posesorul şi deţinătorul cu orice titlu al plantelor şi substanţelor prevăzute în tabelele Legii are obligaţia să distrugă pe cheltuiala proprie, cu respectarea prevederilor legale, plantele şi substanţele pe care le deţine.
Sunt interzise cultivarea, producerea, experimentarea, oferirea, punerea în vânzare, trimiterea, transportul, cumpărarea, introducerea sau scoaterea din ţară a plantelor şi substanţelor prevăzute de ordonanţa de urgenţă în conformitate cu prevederile legii.