Un gălăţean de 52 de ani a fost rănit după ce a vrut să se joace cu câinele unui amic, pe o stradă din Galaţi. Omul a crezut că patrupedul nu îi va face nimic rău, atâta vreme cât avea botniţă, dar, când a vrut să îl mângâie, animalul s-a smucit şi a reuşit să rupă echipamentul de siguranţă, muşcându-l pe bărbat. Incidentul a ajuns la cunoştinţa poliţiştilor de la Secţia 3, care l-au identificat pe proprietarul câinelui buclucaş. Aceştia au deschis un dosar penal pentru neluarea măsurilor pentru prevenirea atacului canin, urmând să stabilească dacă la mijloc a fost vorba de neglijenţa stăpânului ori de un simplu accident de nu putea fi prevăzut.
Muşcat de un câine cu botniţa ruptă Scris de Mariana Constandache

