Mici şi periculoşi

Mici şi periculoşi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Trei puşti, unul de 12 ani şi doi de 15 ani, sunt principalii suspecţi a nu mai puţin de nouă spargeri de autoturisme comise pe raza municipiului Galaţi în ultimele cinci luni. Băieţii, unul din Galaţi şi doi din Făurei, sunt bănuiţi că din octombrie 2019 şi până luna trecută au furat din nouă autoturisme cărora le-au spart geamurile sau în care au pătruns pentru că fuseseră lăsate neasigurate, telefoane mobile, bani şi alte bunuri în valoare totală de peste 9.000 de lei. În urma percheziţiilor care au urmat identificării autorilor, poliţiştii au recuperat circa 60 la sută din bunurile furate. Cei trei sunt cercetaţi pentru furt calificat, poliţiştii făcând verificări pentru a stabili dacă au mai comis şi alte fapte de acest gen. 

Citit 2182 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Martie 2020 18:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.