Cinci ofertanţi se bat pentru drumul expres Brăila - Galați

Cinci ofertanţi se bat pentru drumul expres Brăila - Galați
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

SC Arcada Company SA, Asocierea Astaldi SpA - Tancrad SRL, Asocierea Mavgo Holding SRL - SC Aqua Parc SRL- SC BDU Maxi Construct SRL – Hydrostroy AD, Rizzani de Eccher SpA, Asocierea SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL sunt cei cinci ofertanţi care se bat pentru contractual de proiectare şi execuţie a drumului expres Brăila - Galaţi.

Numele ofertanţilor înscrişi până ieri, 29 aprilie - data limită de depunere a ofertelor - au fost făcute publice într-un comunicat de presă de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Reamintim că lungimea estimată a traseului este de aproximativ 11 km, iar valoarea estimată a contractului este de 530.312.447,16 lei fără TVA.

Durata contractului este de 94 luni și cuprinde 10 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție a acestora.

„Durata contractului de lucrări poate varia în funcție de perioada de garanție a lucrărilor ofertată de operatorul economic desemnat câștigător. Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice”, precizează CNAIR.

Rămâne de văzut dacă licitaţia se va încheia cu succes, având în vedere sincopele procedurii de până acum. Lansată pe 3 octombrie 2019, suspendată pe 31 octombrie 2019, repusă în desfăşurare pe 3 martie 2020 şi suspendată pentru a doua oară, pe 10 aprilie, licitaţia a fost reluată pe 16 aprilie. Nu trebuie uitat nici că drumul expres le este promis gălăţenilor şi brăilenilor de ani de zile, fiind aprobat de Guvern în septembrie 2008.

Citit 18130 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Mai 2020 15:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.