Autobuze suplimentare în transportul public în comun

Autobuze suplimentare în transportul public în comun
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Potrivit Primăriei municipiului Galați, "începând de luni, 4 mai 2020, programul de transport public în comun va fi suplimentat cu încă 8 autobuze pe traseele cu un grad mai mare de încărcare, în intervalul orar 7,00-11,00". Măsura se va lua punctual, în funcţie de fluxul de călători. În total, pe trasee vor circula 91 de autobuze.

"Orele de plecare de la capetele de traseu precum și timpii intermediari din stații se vor putea consulta atât la punctele de vânzare ale legitimațiilor de călătorie, cât și pe site-ul operatorului de transport SC Transurb SA", precizează municipalitatea.

Reamintim că începând de vineri, 1 mai 2020, se vor asigura 83 de autobuze în toate cele șase intervale  (05,30 – 08,30; 08,30 – 10,30; 10,30 – 13,30; 13,30 – 15,30; 15,30 – 18,30;  18,30 – 22,30) ale programului de transport în comun, după cum a anunţat Primăria municipiului Galați.

Măsura suplimentării numărului de mijloace de transport în comun vine ca urmare a Ordonanței militare nr. 10, prin care s-a reglementat circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani.

Citit 2806 ori Ultima modificare Marți, 05 Mai 2020 00:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.