„Ia cât poţi să duci, îmbârligătorule!”

„Ia cât poţi să duci, îmbârligătorule!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un bărbat de 33 de ani din Chiraftei a ajuns la Urgenţe după ce, susţine el, mai mulţi consăteni l-au rupt în bătaie.

„Eu veneam cu căruţa mea, pe drum. Ei au ieşit dintr-un bar şi, când am coborât din căruţă, m-au luat la bătaie. Au dat şi cu pumnii şi cu picioarele, de nu se mai opreau”.

„Nu ştiu de ce. De fapt, eu urma să lucrez pentru un frate de-al unuia din ăia care a dat şi care îmi spunea într-una ˝Na, îmbârligătorule!˝”, povesteşte victima, Eugen Patriche.

„Dar ce-a vrut să-mi spună cu asta, nu ştiu”, adaugă bărbatul, internat acum în serviciul de Neurochirurgie al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.

Agresorii i-au umflat ochii gospodăreşte şi l-au lovit cu hărnicie în cap, astfel că în cursul dimineţii de ieri bărbatul urma să fie supus unor investigaţii imagistice amănunţite, în urma cărora medicii specialişti să poată stabili dacă vânătăile sunt singurele consecinţe ale bătăii încasate.   

Până una-alta, omul se bucura că măcar nu este nevoit să sufere în singurătate: venise să îl viziteze soţia şi nepotul.

Ştiam şi noi că e o problemă să-ţi găseşti un loc de muncă pe criza asta, chiar şi cu pile, dar parcă nici chiar aşa!

Citit 1945 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.