O gravidă s-a autoincendiat din greşeală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Femeia rămăsese, vineri dimineaţă, internată în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi *

O gălăţeancă în vârstă de 23 de ani din Jorăşti, însărcinată în al doilea trimestru, a fost adusă la Urgenţe, joi după-amiază, în jurul orei 16, după ce suferise arsuri de gravitate însemnată pe mai bine de o treime din suprafaţa corpului. La faţa locului a intervenit un echipaj al Ambulanţei de la staţia din Târgu Bujor.

Vineri dimineaţă, pacienta se afla încă internată în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. Era însă conştientă şi a fost de acord să ne spună câteva cuvinte despre drama prin care trece.

„Ieri am vrut să gătesc nişte peşte. Am strâns coceni pentru foc, i-am stropit (cu substanţă inflamabilă –n.r.), iar când am aprins focul, a bufnit”, povesteşte jorăşteanca.

Se gândeşte acum că s-ar putea să fi pus sticla cu substanţă inflamabilă prea aproape de foc. Oricum, puţin mai contează, de vreme ce dramaticul incident s-a produs deja.

Singurul lucru care contează acum este ca femeia să poată trece cu bine peste încercarea cumplită. Acasă are un soţ şi un băieţel de 7 ani care au, cu siguranţă, nevoie de ea.

N-ar strica, de asemenea, ca şi ceilalţi gălăţeni care fac focul în acelaşi mod să citească şi să ia seama. 

Citit 881 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.