Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
2 comentarii

Numai în ultimele 24 de ore, patru gălățeni au fost declarați oficial decedați din cauza infectării cu noul coronavirus. Pe fondul numărului mai mic de testări, doar 37 de persoane au fost testate pozitiv în același interval, cifră de aproape trei ori mai mică decât cea raportată în ziua precedentă.

Crește alarmant numărul morților pe fondul infectării cu noul coronavirus, în weekendul trecut cinci gălățeni, unul sâmbătă și patru duminică, 25 octombrie 2020, fiind raportați ca decedați din această cauză. Cu cele cinci decese înregistrate în ultimele două zile, Galațiul depășește pragul psihologic de 200 de cazuri, ajungând la 203.

Numărul îmbolnăvirilor nu este nici el de neglijat. Dacă sâmbătă autoritățile raportau 80 de noi îmbolnăviri, duminică, cifra a fost de 37, pe fondul unui număr mai mic de teste efectuate - 276.

119 gălățeni au primit vestea, tot la sfârșitul săptămânii trecute, că sunt oficial vindecați. Numărul gălățenilor care figurau ca izolați la domiciliu era duminică de 60, iar cei aflați în carantină la domiciliu erau și ei mai puțini față de zilele precedente, numărul acestora ajungând la 753. Alţi 222 de gălățeni se aflau, tot duminică, în regim de izolare instituționalizată. De la începutul pandemiei, 5.795 de gălățeni au fost confirmați ca purtători ai virusului, 4.810 fiind declarați vindecați.

Un polițist local a murit din cauza COVID

Printre cei care și-au pierdut viața în județul Galați, la finele săptămânii trecute, s-a numărat și un polițist local din Galați, răpus de coronavirus la numai 44 de ani. Bărbatul fusese confirmat ca infectat pe 15 octombrie, aflându-se în izolare de pe data de 10 octombrie, întrucât prezenta simptome de boală. Nu a vrut să se interneze în spital și ar fi urmat acasă un tratament. Cu toate acestea, starea i s-a înrăutățit progresiv, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă a decedat, fiind înhumat după numai 14 ore, conform protocoalelor aplicabile în cazul deceselor pe fondul COVID.

Potrivit surselor din cadrul Poliției Locale Galați, la nivelul instituției s-au dispus de urgență, încă de la confirmarea infectării polițistului, măsuri specifice. Au fost izolați colegii bărbatului cu care acesta intrase în contact direct și au fost făcute dezinsecții în spațiile unde funcționează serviciul, precum și în autospeciale.

Citit 2779 ori Ultima modificare Luni, 26 Octombrie 2020 00:49

2 comentarii

  • postat de D.A.S. Marți, 27 Octombrie 2020 19:05 89.137.230.*** Link la comentariu
    0
    2

    Lumea trebuie sa inteleaga ca acei oameni mor nu de covid ci din cauza ca acel virus ataca pe cei care deja au niste boli si sistemul lor imunitar e scazut. Nu mor exclusiv de covid. Cei care mor din alte boli pentru ca nu mai sunt tratati sunt declarati ca mor de covid. Medicii si asistentii si-au luat mana de pe toti cei bolnavi de alte boli si spun covid in sus , covid in jos. Da de unde atata covid. Exista virusul dar mai lasati cifrele umflate si nu mai lasati oamenii de alte boli sa moara. Cred ca abia asteptati sa scapati de ei. In Romania nu mai ai voie sa mori decat de covid? Procurorii sa inceapa investigatiile.

    Raportează
  • postat de sa fim corecti Luni, 26 Octombrie 2020 08:00 78.96.59.*** Link la comentariu
    0
    4

    Ca sa fim corecti, ar trebuie ca in statisticile prezentate zilnic, privind numarul de persoane care au murit in ziua precedeanta, sa fie prezentata cauza mortii pentru toti oamenii care au murit, altfel se da impresia ca in Romania din ziua de azi se moare numai de covid. Sa fie prezentat un tabel cu nr. persoanelor moarte de inima, de plamani, din cauza accidentelor, din cauza diverselor tipuri de cancer, etc. si abia la urma nr. persoanelor moarte de convid. Asa ar fi corect. E un stres care nu face decat sa ne imbolnaveasca de nervi, aceste raportari zilnice din presa noastra.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.