Un aport substanţial la proporţia cuvenită de vegetaţie din totalul terenului oraşului (încă insuficientă, aşa că ne bucurăm de ultimele amenajări vegetale stradale, cu flori, pajişti, arbori) îl constituie… Cimitirul ”Eternitatea”. Unde ce scapă păsările din cioc şi lăstarii suplinesc o arhitectură horticolă conştientă. Dar iată că o adevărată pădurice s-a iţit în ultimii ani şi pe fostul Poligon auto de la ieşirea din spatele cimitirului. Ochiul se bucură să vadă acolo frumuseţea pe care nu a sădit-o omul, e o adevărată sălbăticie de insulă, însă grămezile de gunoaie, de PET-uri aruncate peste tot, îţi fac greaţă!
Ieşi mata din ţintirim recules ori trist şi ai acolo parte de şocul unui culoar îngust, sufocant, printre două garduri de sârmă, triste, ca de lagăr de concentrare! Printre gunoaie, lăfăite de-o parte şi de alta a culoarului! Iar morţii noştri nu pot fi onoraţi de vecinătatea acestora, e strigător la cer!
Chiar dacă nu sunt coşuri de gunoi în cimitir, măcar acolo ai nişte cuve mari unde poţi căra gunoiul, dar se vede treaba că unii îşi caută “coşul” peste gard! ”Eternitatea”, cu vechi şi superbe monumente funerare încărcate de istorie, cu urme pământeşti ale unor mari personalităţi româneşti ale locului – şi nu numai, căci aici odihnesc şi englezi, şi francezi, chiar şi un consul al Marii Britanii care l-a salvat pe Cuza, sau un tânăr japonez dispărut năpraznic! – ar merita să fie tratat drept un Père-Lachaise gălăţean, cu mari panouri de orientare, scene ale parcelelor, cu lucrările funerare importante şi obiective marcate cu explicaţii. Or fi proşti francezii ăia, de nu aruncă PET-uri lângă Père-Lachaise?…
