Sfârşit cumplit pentru o gălăţeancă. A murit după ce i s-a rupt cadrul metalic
Foto: GSDG

Sfârşit cumplit pentru o gălăţeancă. A murit după ce i s-a rupt cadrul metalic
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

O bătrânică din Galaţi a avut parte de un sfârşit violent, marţi, la prânz, în urma unui accident stupid, suferit în timp ce se deplasa pe o stradă din Micro 20. Femeia, în vârstă de 82 de ani, mergea pe un trotuar de pe strada Furnaliştilor şi pentru că avea probleme cu picioarele, se folosea de un cadru metalic.

La un moment dat, dispozitivul s-a rupt, iar bătrânica s-a dezechilibrat, căzând pe carosabil. Ghinionul a făcut să ajungă în calea unei autoutilitare al cărei şofer efectua, chiar în acel noment, manevra de mers cu spatele. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, nu a mai apucat să o vadă şi să o evite pe femeia căzută fulgerător pe asfalt.

Lovitura puternică cu caroseria maşinii şi impactul cu carosabilul i-au provocat femeii leziuni incompatibile cu viaţa, decesul acesteia fiind constatat de echipajul medical solicitat pe 112.

La faţa locului, au venit poliţiştii de la Circulaţie, care l-au verificat pe conducătorul auto. Acesta era în stare de şoc şi avea toate documentele în regulă.

"Conducătorul auto a fost testat pentru verificarea alcoolemiei, rezultaul verificării cu aparatul Drager fiind negativ. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă", a precizat ag. şef pr. Ciprian Stoica, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi.

Citit 19202 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Noiembrie 2020 08:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.