Tânăr prins cu arma în supermarket

Tânăr prins cu arma în supermarket

Evaluaţi acest articol
(15 voturi)
3 comentarii

Un tânăr de numai 18 ani din Scânteieşti s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat într-un supermarket de pe raza Secţiei 4, având asupra sa o armă cu muniţia aferentă. Prezenţa băiatului în magazin le-a fost semnalată poliţiştilor de către agenţii de pază, care au observat că acesta avea un comportament suspect. Oamenii legii s-au deplasat de urgenţă la locul indicat şi au stabilit că motivul pentru care tânărul era agitat era o armă, pe care acesta nu ar fi avut voie să o aibă asupra lui.

"La controlul corporal, asupra acestuia a fost găsit un pistol neletal, din categoria armelor airsoft, calibrul 6 milimetri, și încărcătorul aferent conținând şapte bile din ceramică", a precizat cms-şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Deoarece legea interzice purtarea fără drept a unui astfel de tip de armă în public, poliţiştii i-au deschis tânărului dosar penal pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Citit 5609 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 00:37

3 comentarii

  • postat de Placuta suedeza Duminică, 17 Ianuarie 2021 17:42 5.13.190.*** Link la comentariu
    6
    3

    Oras de comunisti rusificati.
    Pistol de plastic cu bile = arma!

    Ce dati vot negativ bosorogilor?? Nu va convine adevarul?

    Raportează
  • postat de Un alt suedez placut, sper... Duminică, 17 Ianuarie 2021 09:44 5.13.238.*** Link la comentariu
    14
    3

    Fratilor, profesionistilor in ale armelor,definiti cuvantul arma, o astfel de jucarie se poate numi arma?ce pericolpoate reprezenta niste bile de plastic, pe care le prinzi cu mana, odata ,,trase,,...chiar nu avem notiunea armelor?

    Raportează
  • postat de Placuta suedeza Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021 23:53 5.13.190.*** Link la comentariu
    14
    7

    Tara de gainari. "Arma" de airsoft. Aia e arma??
    Le e frica la PeSeDei ca se rascoala prostimea?

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.