Galațiul, îngenuncheat de potop. Efectele a două coduri roșii
Foto: Marian Calestru

Galațiul, îngenuncheat de potop. Efectele a două coduri roșii
Evaluaţi acest articol
(53 voturi)

Inerenta și fireasca inundare a străzilor în condițiile în care, în Galați, au căzut 80 de litri pe metru pătrat, a fost dublat de o nouă rundă de pericole ivite la concurența factorului natural cu cel omenesc: zeci de arbori, unii extrem de mari și care ar fi trebuit avuți în atenție, dacă nu tăiați, s-au prăbușit și au distrus clădiri și mașini. Pe multe străzi, apa a persistat aproape 12 ore de la terminarea precipitațiilor, deoarece canalizările nu au făcut față, fiind probabil, înfundate sau prea puține.

A fost o noapte de foc în estul țării, la Galați precipitațiile, grindina și vijeliile, căzute ca un potop peste oraș, dar și în alte localități ale județului, făcând prăpăd. Doar o minune a făcut să nu existe victime omenești la viteza cu care străzile s-au umplut de apă sau în condițiile în care copacii au căzut ca spicele secerate, pe străzi intens circulate. Victime au fost doar mașini, destul de puține contabilizate oficial, care au cedat sub greutatea arborilor seculari, ce nu au rezistat nici ei torenților.

Astfel se face că, în decurs de o oră de la încheierea primei runde de ploaie puternică, când Galațiul s-a aflat cub Cod roșu, peste 200 de apeluri disperate ale gălățenilor au aprins firul la 112. Din toate colțurile orașului, oamenii au cerut ajutor, cei mai năpăstuiți fiind cei din zonele vulnerabile, precum Valea Orașului, unde gospodăriile s-au umplut, din nou, de apă. Gălățenii au cerit sprijinul autorităților, pompierii fiind mobilizați să intervină cu toate mijloacele din dotare pentru a rezolva problemele cât mai rapid, în condițiile în care pericolul din ceruri nu trecuse și se anunțau noi averse.

"În perioada menționată, la nivelul municipiului Galați au fost ploi însemnate cantitativ, respectiv 79,6l/mp, fiind inundate peste 30 de străzi și 135 de gospodării. Totodată, o casă a fost avariată, iar alte șase case și un subsol au fost inundate. Pentru gestionarea evenimentelor, echipajele din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență acționează pentru evacuarea apei cu șapte autospeciale, nouă motopompe transportabile și două motopompe de mare capacitate, cu un debit de 1,3 mc/minut. De asemenea, cele trei pompe de la Stația 13 Iunie, cu o capacitate totală de evacuare de aproximativ 15.000 mc/oră, rămân pornite până la evacuarea apei din toate zonele afectate. La 112 au fost raportate patru autoturisme avariate din cauza copacilor căzuți", raportau reprezentanții Prefecturii Galați, cu puțin înainte de miezul nopții de miercuri spre joi, respectiv 23 spre 24 iunie 2021. Copaci mari, care au provocat pagube, au căzut și pe strada Drumul de Centură sau pe Domnească, în vecinătatea Grădinii Publice un plop de mari dimensiuni prăbușindu-se peste o mașină și peste un imobil, care găzduiește un bar, în prezent închis. Astfel de incidente raportate pe raza întregului municipiu au mobilizat la maximum echipele companiilor edilitare, care au muncit toată noaptea și în cursul zilei de joi pentru eliminarea pericolelor.

Foto galerie: Marian Calestru, Facebook/GSDG

"S-au înregistrat circa 70 de sesizări privind căderi de copaci sau crengi mari și 30 de sesizări privind accidente de teren. Echipele Apă Canal, Ecosal și Gospodărire Urbană au acționat pe parcursul nopții și acționează în continuare la capacitate maximă pentru înlăturarea efectelor ploii, vântului puternic și a grindinei", au explicat joi reprezentanții Primăriei Galați. Potrivit sursei citate, în zonele unde au fost mari acumulări, cu ajutorul pompelor de mare capacitate, s-a reușit scoaterea apei în circa două ore, astfel că al doilea Cod roșu, aflat în vigoare miercuri, între orele 23,00 şi 0,00 nu a mai fost de natură să înrăutățească lucrurile.

Pentru prevenirea situațiilor critice, în cazul în care Galațiul va fi vizat și în zilele următoare de fenomene de asemenea anvergură, prefectul județului Galați, Gabriel Panaitescu, a dispus mobilizarea generală la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, inclusiv cu personalul aflat în tură liberă.

Peste 200.000 mc de apă, evacuați în Dunăre

Ploile căzute în cursul zilei de miercuri au îngenuncheat, pur și simplu, pentru o perioadă, rețelele de canalizare din oraș. Probleme au fost în tot Galațiul, în special în Valea Orașului. Conform Corneliei Arnăutu, purtător de cuvânt al Apă Canal, întreaga rețea a intrat în presiune, la un moment dat ajungând să refuleze, din cauza debitului foarte mare, dar și a grindinei, care a antrenat frunzele și crengile căzute în canalizări.

"S-au evacuat în Dunăre peste 200.000 de metri cubi de apă, prin pompele de la Stația 13 Iunie. Nu am avut intervenții pentru desfundarea colectoarelor, dar întreaga rețea a intrat în presiune, din cauza debitului. Miercuri seară, au fost 80-90 de litri pe metru pătrat, timp de peste o oră. Am pompat apa, și noi, și ISU", ne-a spus Cornelia Arnăutu.

Conform acesteia, ploile torențiale de miercuri au cauzat o singură cădere de tensiune, la Uzina de Apă. "Uzina a repornit imediat, dar ca apa să ajungă din nou la robinetele consumatorilor a durat măcar jumătate de oră, în cazul celor mai apropiați. Duminică, am avut trei căderi de tensiune, și la Uzina de Apă, și la Turnul de Apă, și la Filești, de aceea au rămas mai mulți consumatori fără apă potabilă, pentru perioade scurte de timp".

Purtătoarea de cuvânt a Apă Canal spune că societatea face acum verificarea tuturor surpărilor și tasărilor produse în oraș. "Noi intervenim la instalațiile noastre, iar în celelalte cazuri notificăm Primăria, Ecosalul etc. Am început deja să lucrăm la colectorul din strada Argeșului (Frunzei, colț cu Brăilei), care a intrat în presiune și acolo s-a produs o surpare", a încheiat Cornelia Arnăutu.

N.R. Am fi vrut să menționăm și problemele pe care le-au avut cei de la Electrica, după potopul de ieri. Din diverse motive invocate de reprezentanții companiei (concediu, "trimiteți solicitarea prin fax", apeluri nepreluate, reveniri promise dar neîntâmplate), demersul nostru s-a soldat cu un eșec.

*

Gălățenii au sunat cu sutele la 112 ca să ceară ajutor după potop. Două localități sunt în beznă

UPDATE. Prefectura Galați a raportat în urmă cu câteva minute un prim bilanț al ultimelor ore. Peste 200 de apeluri au fost primite la 112 în decurs de o oră, prin care s-a cerut ajutor din zone inundate, cu copaci căzuți sau mașini avariate. Peste o sută de gospodării din oraș au fost afectate. Situația este critică și în județ, două sate neavând curent electric.

"În perioada menționată, la nivelul municipiului Galați au fost ploi însemnificate cantitativ, respectiv 79,6l/mp, fiind inundate peste 30 de străzi și 135 de gospodării. Totodată, o casă a fost avariată, iar alte șase case și un subsol au fost inundate.

Pentru gestionarea evenimentelor, echipajele din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență acționează pentru evacuarea apei cu șapte autospeciale, nouă motopompe transportabile și două motopompe de mare capacitate, cu un debit de 1,3.mc/minut.

De asemenea, cele trei pompe de la Stația 13 Iunie, cu o capacitate totală de evacuare de aproximativ 15.000 mc/oră, rămân pornite până la evacuarea apei din toate zonele afectate.

La 112 au fost raportate patru autoturisme avariate din cauza copacilor căzuți.

Două localități - Fântânele și Smârdan - sunt fără energie electrică, fiind afectați 1.850 de consumatori. Se intervine cu echipele de la Electrica.

Din ordinul prefectului județului Galați, Centrul Județean pentru Coordonarea și Conducerea Intervenției rămâne activ. De asemenea, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, este activată Gruparea Operativă și se menține ridicată capacitatea operațională, cu personal din tura liberă, pe toată perioada supusă avertizărilor meteorologice de Cod Portocaliu și Cod Roșu", se arată în comunicarea Prefecturii Galați.

*

UPDATE. Galațiul este inundat. Situația este critică în mai multe zone ale orașului * Încă o oră sub Cod roşu * 

O atenționare meteo COD ROȘU, valabilă între orele 23,00 și 0,00, a fost transmisă de ISU GALAȚI. Fenomenele vizate sunt averse torențiale 50-60l/mp, grindină, vijelii, descărcări electrice.

*

UPDATE. Sunt peste 30 de sesizări privind arborii rupți sau doborâți, afirmă directorul SC Gospodărire Urbană, Dragoș Magearu. Se intervine cu toți oamenii disponibili.

*

UPDATE. Mai multe cartiere din Galați, fără apă potabilă. În timp ce unii gălățeni nu ştiu cum să scape de apa adusă de ploaie, alții au rămas, miercuri seară, 23 iunie 2021, fără apă curentă.

Mai mulți cititori, din cartierele Micro 17, 18, 19 şi 20 ne-au semnalat că li s-a oprit apa, aceasta nefiind prima dată când apa dispare de la robinete în ultimele două săptămâni, după oprirea programată pentru lucrări şi anunțată de Apă Canal.

După circa jumătate de oră, în câteva zone, apa a început să curgă din nou.

*

UPDATE. Situaţia în Valea Orașului este critică, străzile sunt inundate, la fel și curțile oamenilor. Pompierii se pregătesc să intervină cu toate echipamentele din dotare. VIDEO VEZI MAI JOS

*

UPDATE. Potopul care s-a abătut peste oraș în jurul orei 19,00 a făcut prăpăd. Străzile sunt în majoritate inundate, zeci de copaci au fost doborâţi şi mai multe autoturisme au fost avariate. În urmă cu puțin timp, ISU Galați a transmis o avertizare de COD ROȘU, prin care anunță precipitații de 25-30 litri/mp sau cumulat 50-60 litri/mp până în jurul orei 20,10. Avem semnale ca în multe zone din oraș s-au inundat clădiri, cum ar fi, de exemplu, blocurile aflate în curs de renovare din zona Gării, unde canalizarile au refulat. Vom reveni cu mai multe amănunte.

*

COD ROȘU la Galați până la orele 20,10. Orașul este inundat.

Vom reveni cu amanunte.

Imagini galerie: Marian Calestru

Foto de la cititori:

Alte imagini foto, dar și video, pe pagina de Facebook a ziarului

 

Media

ISU Galați
Citit 14673 ori Ultima modificare Vineri, 25 Iunie 2021 11:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.