Riscul de corupție crește în vacanță

Riscul de corupție crește în vacanță
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Dacă plecați în vacanță în afara țării, pe distanțe mai lungi sau mai scurte, aveți grijă să fiți cu toate în regulă. Cu actele, cu mașina și cu bunurile pe care le transportați și declarați la vamă. Eventualele nereguli pot atrage sancțiuni sau vă pot îngreuna călătoria, dacă nu chiar strica, de tot, vacanța. Oricum ar fi însă, dacă sunteți într-o situație nu tocmai legală, nu încercați să soluționați problema pe căi neortodoxe, încercând să obțineți bunăvoința autorităților din punctul de trecere a frontierei cu mici atenții și nici nu dați curs eventualelor semne că situația ”se poate rezolva”. Se numește corupție și se pedepsește ca atare, pasibili de sancțiune fiind atât dumneavoastră, cât și polițistul sau vameșul. Tocmai pentru că astfel de riscuri cresc exponențial în perioada concediilor și vacanțelor, odată cu fluxurile de călători din punctele de tranzit, polițiștii de la Anticorupție au ținut să le aducă încă o dată aminte colegilor de la Frontieră, dar și celor care le trec ”prin mână”, că cinstea e sfântă. Timp de o săptămână, în plin sezon estival, cele două puncte de tranzit de pe raza județului, de la Galați-Rutier și Oancea, au fost monitorizate de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție, care s-au infiltrat printre călătorii care circulau pe ambele sensuri. Cât timp au așteptat efectuarea formalităților de rutină, șoferii au primit pliante, sfaturi și recomandări privind conduita corectă în cazul în care s-ar întâmpla ca situația lor să nu fie tocmai în regulă la trecerea frontierei. ”Activitățile desfășurate au avut la bază faptul că valorile de trafic în punctele de trecere a frontierei sunt în creștere, pe fondul sezonului estival şi al perioadei concediilor de odihnă, și au vizat atingerea scopului campaniei, respectiv creșterea numărului de persoane, personal MAI și cetățeni, informate cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării faptelor de corupție”, a precizat cms. șef Felicia Tudoran, din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Galați. Acțiunea de informare derulată a Galați-Rutier și la Oancea face parte dintr-o campanie mai amplă, națională, denumită  „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, care se desfășoară în perioada mai – decembrie 2021. Ofițerii Anticorupție urmăresc prin aceste sesiuni de informare să crească încrederea societății civile în oamenii în uniformă și în serviciile oferite de aceștia. 

Citit 1279 ori Ultima modificare Marți, 27 Iulie 2021 00:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.