COVID-19. Peste o mie de gălățeni, în carantină la domiciliu

COVID-19. Peste o mie de gălățeni, în carantină la domiciliu
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Doi gălățeni dintre cei testați în ultimele 24 de ore au fost confirmați cu COVID-19. În spitale sunt internați mai puțin de zece bolnavi, în timp ce peste o mie de oameni sunt în carantină la domiciliu pe teritoriul județului. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 122 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, doi au fost declarați purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la  27.678. Din fericire, nici ziua de luni nu a mai adus vreun deces în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, numărul victimelor COVID-19 din Galați rămânând la 951. Luni, 26 iulie, niciun pacient internat nu a mai fost declarat oficial vindecat, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate în unitățile medicale din județ, declarate ulterior vindecate, să rămână de 26.718. Luni, 26 iulie, în carantină instituționalizată nu se afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu nu mai figura, de asemenea, niciun bolnav, însă numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu ajunsese la 1.041. În izolare instituționalizată se mai aflau nouă bolnavi de COVID-19. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 171.289 de teste.

Citit 1489 ori Ultima modificare Marți, 27 Iulie 2021 00:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.