Porumbeii furaţi s-au întors la cuibul lor

Porumbeii furaţi s-au întors la cuibul lor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În urmă cu exact o lună, un crescător gălăţean de porumbei era prădat de hoţi în toiul nopţii.

39 dintre păsări dispăruseră atunci fără urmă din crescătoria lui Ovidiu Maftei, care a apelat la poliţie şi la presă pentru a le recupera.

După săptămâni de căutări acesta a reuşit să le dea de urmă, în curtea unui fost vecin de bloc.

„I-a vândut doi pui unui prieten de-al meu, i-am recunoscut imediat şi i-am recuperat pe ceilalţi cu ajutorul poliţiştilor de la Secţia 3”.

„Un singur pui îmi mai lipseşte, iar pe cei vânduţi i-am dăruit celui care m-a ajutat”, povesteşte Ovidiu Maftei.

Omul la care au fost găsiţi porumbeii declară că i-a luat de la piaţă, din Brăila.

Asta ar însemna că doar printr-o coincidenţă acesta ar fi cumpărat chiar toate păsările care îi lipseau lui Ovidiu.

Şi tot din întâmplare ar locui în aceeaşi zonă de unde păsările au fost furate.

Potrivit Cristinei Tatulici, purtătoarea de cuvânt a IPJ Galaţi, Poliţia face în continuare cercetări în acest caz pentru a stabili cine este autorul furtului.

Citit 1010 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.