Minoră ajunsă la spital după ce a trecut pe roşu

Minoră ajunsă la spital după ce a trecut pe roşu
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

O minoră, în vârstă de 12 ani, a ajuns la spital din cauza traversării pe culoarea roşie a semaforului. La sediul Poliției Municipiului Tecuci s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 31 ani, din comuna Ghidigeni, județul Galați, care a declarat faptul că, în ziua de 15 septembrie, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Dimitrie Hârlescu din municipiul Tecuci, un copil ar fi traversat strada în fugă, fără a respecta culoarea roșie a semaforului electric și s-ar fi lovit de lateralul autoturismului, plecând apoi de la fața locului. Victima a ajuns ulterior la Spitalul Municipal ”Anton Cincu” Tecuci, în jurul orei 21,30 pentru acordarea de îngrijiri medicale care nu au necesitat internarea sa. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauza de față s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citit 1373 ori Ultima modificare Vineri, 17 Septembrie 2021 02:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.