COVID-19. Peste 37.000 de infectări, raportate la Galați de la începutul pandemiei
Foto: Marian Calestru

COVID-19. Peste 37.000 de infectări, raportate la Galați de la începutul pandemiei
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Aproape 300 de gălățeni au fost depistați ca infectați cu noul coronavirus în urma testărilor efectuate în ultimele 24 de ore. Peste 400 de pacienți au fost declarați vindecați, în timp ce peste 2.400 se află în izolare la domiciliu. 

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 830 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 288 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 37.204. 13 pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament, de două săptămâni. Din fericire, ziua de luni nu a mai adus niciun deces în rândul pacienților aflați în stare gravă. Numărul victimelor COVID-19 din Galați rămâne astfel de 1.246. La polul opus, luni, 25 octombrie, 418 pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să crească la 33.007. În carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 2.420 de gălăţeni testați pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu a ajuns la 366. În izolare instituționalizată se aflau 531 de bolnavi de COVID-19. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 244.946 de teste.

Citit 1462 ori Ultima modificare Marți, 26 Octombrie 2021 18:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.