Nu căutați Fukushima săracului în carul cu fân!

Nu căutați Fukushima săracului în carul cu fân!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* După ce, la o întâlnire oficială desfășurată la Berlin, s-a prezentat costumat în blugi, ca reprezentant oficial al României, Radu Miruță a recidivat. La dezbaterile de joi seara, pe buget, din Parlamentul României, Ministrul Apărării, Radu Miruță, a apărut îmbrăcat cu un tricou, peste care a tras un sacou. Hai că i-a ieșit și de data asta cu dress code-ul! Dacă îl ajută vremea, religia și starea de spirit, Miruță va profita și de "Summitul G9" de la București, cunoscut și sub numele de "Forumul spitalelor de tip Obregia", pentru a-și scoate halatul în lume, cum se mai spune.

* Mulțumită unei știri de pe celebrissimul site stiripesurse.ro, m-am întors în timp, cu mai mult de 35 de ani: "Prima țară din Europa care ia în calcul raționalizarea carburanților: Benzina se va da pe cartelă; scenariu de criză fără precedent."

- Unde?

- În Marea Britanie.

- Benzină sau motorină pe cartelă?

- Da, nea Nicule! La litru.

Ca să nu le scape nimic din "moștenirea fără precedent" a lui Nea Nicu la litru, autoritățile britanice se gândesc serios să introducă și regula de mers cu mașina "Un weekend circulă mașinile cu număr cu soț, un weekend cele cu număr fără soț". În plus, românilor care trudesc în Marea Britanie li s-ar putea sugera și chiar interzice să practice nostalgia ceaușistă, ca să nu se interpreteze cine știe cum și ca să fie respectată plenar libertatea de gândire, de mâhnire și de exprimare, cât și valorile mai mult sau mai puțin europene.

* Continuăm rubrica de față cu un nou episod din spectaculosul și perenul festival al dezbaterilor licențioase din Parlamentul României, intitulat "Bugetul ca bugetul, da' banii înainte, vă rog, ce dezbaterea mea!"

Un penelist, așa cum li se spune multor membri PNL, a scăpat o înjurătură la Tribuna Parlamentului, în timpul dezbaterilor pe buget. Momentul jenant al lui Bogdănel Ionel Ovidiu a fost susținut și încurajat de ambiguitatea principiului microfonului Deschis/ Închis, cât și de convingerea deputatului că moneda statului Botswana face toți banii, ca atare merită evocată, în gura mare.

Citit 84 ori Ultima modificare Vineri, 20 Martie 2026 19:45

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro