Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos,
m-am fofilat şi am trăit fraudulos,
printre mizerii şi candori,/ de mii şi mii şi mii de ori...
şi sunt sătul de râs şi plâns până la os!
Când mi-a şoptit cuvântul meu să-s tare prost
i-am reproşat că voroveşte pe de rost,
l-am ocărât ca pe-un candriu,/ în loc să vreau să-nvăţ, să ştiu
că vine timpul scump al preţului de cost!
Cuvântul meu s-a speriat de-aşa dezmăţ
şi a plecat spre nicăieri, cu traista-n băţ...
eu am rămas ca un mormânt/ gol şi zadarnic pe pământ...
aş vrea să-nvăţ, da-i prea târziu să mai învăţ!
Să cer iertare? de la cine să mai cer?
toţi s-au suit la cer şi dincolo de cer!...
Decât un prost nemuritor,/ fără chemare, fără zbor,
nu-i mai frumos deştept şi vultur efemer???
