COVID-19. Peste 39.000 de gălățeni au trecut cu bine prin boală, 1.467 şi-au pierdut viaţa
Foto: Marian Calestru

COVID-19. Peste 39.000 de gălățeni au trecut cu bine prin boală, 1.467 şi-au pierdut viaţa
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Unu din opt gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost declarat ca purtător al virusului. Peste 300 de pacienți aflați în spital au fost declarați vindecați. Pe 11 noiembrie au fost raportate 20 de decese, o parte dintre ele anterioare intervalului de referință, dar declarate abia joi de Direcția de Sănătate Publică.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.059 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 132 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 42.518. În intervalul de raportare, 21 de pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament, de două săptămâni.

Din nefericire, joi, 11 noiembrie, a venit cu un nou val de decese. Autoritățile au declarat nu mai puțin de 20 de morți în rândul pacienților în stare gravă. Majoritatea bolnavilor care au pierdut lupta cu boala nu erau vaccinați, iar cei care se imunizaseră figurau cu afecțiuni medicale multiple. Numărul total de decese cauzate de COVID-19 la Galaţi, de la începutul pandemiei, se ridică la 1.467.

”Este vorba despre 20 de pacienți, 12 bărbați de 44, 57, 60, 65, 65, 67, 69, 73, 73, 83, 85 și 88 de ani și opt femei de 59, 71, 76, 76, 81, 85, 85 și 88 de ani, confirmați cu Sars-Cov-2. 17 dintre pacienți nu erau vaccinați împotriva COVID-19. Trei pacienți, bărbați, de 65, 73 și 85 de ani, cu multiple comorbidități, erau vaccinați cu Pfizer, primind doza a doua în aprilie și, respectiv, mai și cu Janssen, în octombrie”, au precizat reprezentanții Prefecturii Galați.

Joi, 11 noiembrie, 313 pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să crească la 39.061. În carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 1.776 de gălăţeni testați pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu a ajuns la 500. În izolare instituționalizată se aflau 414 bolnavi de COVID-19. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 267.855 de teste.

Citit 1457 ori Ultima modificare Joi, 11 Noiembrie 2021 21:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.