Vânătoare de comori la Galaţi, pentru pasionaţii de cultură, istorie, tehnologie şi joc

Vânătoare de comori la Galaţi, pentru pasionaţii de cultură, istorie, tehnologie şi joc
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Proiectul “Căutarea comorilor din orașul Galați prin descoperirea obiectelor de patrimoniu cultural - Treasure Galați”, organizat de Asociația OpenHub Galați, beneficiază de finanţare nerambursabilă de 122.200 de lei de la bugetul local.

Potrivit unui comunicat de presă, Asociația OpenHub, în parteneriat cu Primăria Galați, a dezvoltat Treasure Galați, pornind de la conceptul internațional Treasure Hunt, proiect prin care îşi propun să aducă în atenția publicului obiectivele de patrimoniu cultural ale orașului, având un scop educațional, civic, comunitar, dar și turistic.

“Sâmbătă, 13 noiembrie, va avea loc pre-evenimentul de lansare a aplicației Treasure Galați, la Elice, ora 10,00, unde aproximativ 100 de persoane participante vor forma echipe ce vor explora orașul contracronometru, rezolvând astfel tot felul de probleme și ghicitori interactive prin care pot descoperi comorile ascunse ale Galațiului. Prin acest pre-eveniment, ne pregătim pentru luna decembrie când aplicația va fi lansată oficial și va fi disponibilă gratuit tuturor celor interesați să descopere Galațiul prin intermediul celui mai mare și interactiv “Treasure Hunt” organizat în istoria comunității noastre. Treasure Galați îmbină perfect cultura și istoria Galațiului cu tehnologia și jocul”, transmit organizatorii.

Mai multe informații sunt disponibile și pe site-ul www.treasuregalati.ro.

Conform Primăriei, OpenHub este clusterul gălățean care susține tehnologia, combinând cultura cu educația și digitalizarea. Asociaţia Mila 80 a oferit suportul necesar în documentarea eficientă a Galațiului istoric, militează pentru promovarea oraşului de la Dunăre (aflat la mila marină 80), prin popularizarea istoriei comunității.

Citit 2988 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021 16:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.