Ziaristul Grigore Lazarovici (1 februarie 1950 - 10 noiembrie 2021), fondator al cotidianului „Viața liberă" - Galați și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, ani buni director adjunct al cotidianului gălățean, a fost condus pe ultimul drum, sâmbătă, 13 noiembrie 2021.
Sluba de înmormântare a fost săvârșită, sâmbătă, 13 noiembrie 2021, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur, de ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezența preoților, familiei, a ziariștilor și prietenilor care au ținut să-i aducă un ultim omagiu.
Biserica „Sfânta Cruce” a răsunat când molcom, când trepidant în glas de tânguire, pentru ziaristul care, împreună și la chemarea regretatului Radu Macovei, a deschis, alături de un grup de ziariști, în 22 decembrie 1989, prima pagină a istoriei presei românești postdecembriste.
Rugăciunea a fost urmată de cuvântul de aducere-aminte, rostit de Arhiepiscopul nostru de la Dunărea de Jos. S-a vorbit despre cel condus pe ultimul drum ca despre un om care a avut o tinerețe foarte tristă, marcată de multe încercări. La 15 ani, după parcurgerea claselor primare și gimnaziale, Grigore Lazarovici pleca din casa părintească de la Dudești, județul Brăila, pentru a lucra și a studia; la 21 de ani, rămas orfan de tată, a fost nevoit să devină stâlpul familiei, ajutorul și „soarele” mamei sale - Sevastița - care, văduvă fiind, mai avea în grijă trei fete... Fire dârză, Grigore Lazarovici a știut măsura omeniei, a ajutorării aproapelui mai întâi, în propria-i familie, apoi, și în familia mare a gălățenilor, pe care i-a slujit cu condeiul, cu fapta bună și prin chibzuința managerului economic al ziarului „Viața liberă”.
Evocând personalitatea ziaristului Grigore Lazarovici, Arhiepiscopul Dunării de Jos a subliniat că „este interesantă originea sa”, strămoșii săi fiind sârbi, stabiliți în Câmpia Bărăganului. O amintire aparte a purtat în suflet ziaristul Grigore Lazarovici bunicilor materni, despre care mi-a vorbit în lunile din urmă. Gheorghe Iconaru, tatăl mamei sale, Sevastița Iconaru, a fost călugăr-ucenic (ieromonah) la Mănăstirea Ciolanu. Dar, în anii prigoanei comuniste (1958-1959), când a avut loc izgonirea călugărilor din obștile mănăstirești, tânărul ucenic a fost obligat să revină acasă, la Vultureni, județul Brăila, unde nu a abandonat preoția. S-a căsătorit cu Voica și, ca preot, a slujit sufletul creștinesc, în anii grei ai ateismului, în amintita așezare. Nu întâmplător, ziaristul Grigore Lazarovici a fost „un om de o sociabilitate aparte, care a făcut din cuvânt fapte, iar prin informația de presă și prin cultura dobândită a educat, a ridicat oamenii Galațiului, și nu numai”, a subliniat Înalt Prea Sfințitul Părinte Casian, adresând un cuvânt arhieresc, de întărire, doamnei doctor Nina Lazarovici, familiei și nepoților, care l-au vegheat și l-au plâns...
După săvârșirea slujbei de prohodire, convoiul de înmormântare a dus pentru ultima dată trupul celui adormit pe strada casei sale, unde și-a dorit mult să revină în ultimele zile de suferință, oprindu-se și la redacția „Vieții libere”. Apoi, tristul convoi s-a îndreptat spre Cimitirul „Eternitatea”, conducându-l pe ziaristul Grigore Lazarovici de pe drumul vremelniciei pe cel al veșniciei, acolo unde își duc somnul de veci toți cei din veac adormiți! Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!
