Ziaristul Grigore Lazarovici, de pe drumul vremelniciei, pe cel al veșniciei

Ziaristul Grigore Lazarovici, de pe drumul vremelniciei, pe cel al veșniciei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Ziaristul Grigore Lazarovici (1 februarie 1950 - 10 noiembrie 2021), fondator al cotidianului „Viața liberă" - Galați și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, ani buni director adjunct al cotidianului gălățean, a fost condus pe ultimul drum, sâmbătă, 13 noiembrie 2021.
Sluba de înmormântare a fost săvârșită, sâmbătă, 13 noiembrie 2021, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur, de ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezența preoților, familiei, a ziariștilor și prietenilor care au ținut să-i aducă un ultim omagiu. 
Biserica „Sfânta Cruce” a răsunat când molcom, când trepidant în glas de tânguire, pentru ziaristul care, împreună și la chemarea regretatului Radu Macovei, a deschis, alături de un grup de ziariști, în 22 decembrie 1989, prima pagină a istoriei presei românești postdecembriste.
Rugăciunea a fost urmată de cuvântul de aducere-aminte, rostit de Arhiepiscopul nostru de la Dunărea de Jos. S-a vorbit despre cel condus pe ultimul drum ca despre un om care a avut o tinerețe foarte tristă, marcată de multe încercări. La 15 ani, după parcurgerea claselor primare și gimnaziale, Grigore Lazarovici pleca din casa părintească de la Dudești, județul Brăila, pentru a lucra și a studia; la 21 de ani, rămas orfan de tată, a fost nevoit să devină stâlpul familiei, ajutorul și „soarele” mamei sale - Sevastița - care, văduvă fiind, mai avea în grijă trei fete...  Fire dârză, Grigore Lazarovici a știut măsura omeniei, a ajutorării aproapelui mai întâi, în propria-i familie, apoi, și în familia mare a gălățenilor, pe care i-a slujit cu condeiul, cu fapta bună și prin chibzuința managerului economic al ziarului „Viața liberă”.
Evocând personalitatea ziaristului Grigore Lazarovici, Arhiepiscopul Dunării de Jos a subliniat că „este interesantă originea sa”, strămoșii săi fiind sârbi, stabiliți în Câmpia Bărăganului. O amintire aparte a purtat în suflet ziaristul Grigore Lazarovici bunicilor materni, despre care mi-a vorbit în lunile din urmă. Gheorghe Iconaru, tatăl mamei sale, Sevastița Iconaru, a fost călugăr-ucenic (ieromonah) la Mănăstirea Ciolanu. Dar, în anii prigoanei comuniste (1958-1959), când a avut loc izgonirea călugărilor din obștile mănăstirești, tânărul ucenic a fost obligat să revină acasă, la Vultureni, județul Brăila, unde nu a abandonat preoția. S-a căsătorit cu Voica și, ca preot, a slujit sufletul creștinesc, în anii grei ai ateismului, în amintita așezare. Nu întâmplător, ziaristul Grigore Lazarovici a fost „un om de o sociabilitate aparte, care a făcut din cuvânt fapte, iar prin informația de presă și prin cultura dobândită a educat, a ridicat oamenii Galațiului, și nu numai”, a subliniat Înalt Prea Sfințitul Părinte Casian, adresând un cuvânt arhieresc, de întărire, doamnei doctor Nina Lazarovici, familiei și nepoților, care l-au vegheat și l-au plâns... 
După săvârșirea slujbei de prohodire, convoiul de înmormântare a dus pentru ultima dată trupul celui adormit pe strada casei sale, unde și-a dorit mult să revină în ultimele zile de suferință, oprindu-se și la redacția „Vieții libere”. Apoi, tristul convoi s-a îndreptat spre Cimitirul „Eternitatea”, conducându-l pe ziaristul Grigore Lazarovici de pe drumul vremelniciei pe cel al veșniciei, acolo unde își duc somnul de veci toți cei din veac adormiți! Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!   


Citit 2390 ori Ultima modificare Luni, 15 Noiembrie 2021 01:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.