Joi, 27 noiembrie, la ora 16.00, va începe, din fața Bisericii „Vovidenia”, tradiționalul pelerinaj din cadrul Sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Oaspetele Sfântului Andrei la Galați va fi în acest an Sfântul Calinic de la Cernica (1787-1868), un mare rugător român din prima jumătate a veacului al XIX-lea din Țara Românească. S-a născut în București, în vechea comunitate din jurul Bisericii „Visarion”, pe 7 octombrie 1787, la botez primind numele de Constantin, fiind mezinul familiei. A urmat școlile din Bucureștii acelei vremi, care - de regulă - funcționau pe lângă biserici. A ales drumul spre Mănăstirea „Cernica” în 1807, ca ucenic al arhimandritului Timotei, starețul mănăstirii. În anul următor, pe 12 noiembrie 1808, a fost tuns în monahism, cu numele de Calinic, iar pe 3 decembrie 1808 a fost hirotonit ierodiacon.
În 1813, o epidemie de ciumă a bântuit așezările din împrejurimi și din mănăstire, în această conjunctură acceptând să fie preoțit, pe 13 februarie 1813. Doi ani mai târziu, pe 20 septembrie 1815, a primit hirotesia pentru a deveni duhovnicul mănăstirii. Misiune grea, dar răbdarea sa l-a recomandat a fi chiar duhovnicul Mitropolitului Nectarie al Țării Românești.
În 1817, monahul Calinic a luat binecuvântarea starețului ca să țină „post negru”, împreună cu duhovnicul său Ignatie și un alt călugăr, dar s-a dovedit a fi neinspirată alegerea: călugărul nu a putut posti deloc, iar Ignatie a rezistat vreo trei săptămâni, apoi îmbolnăvindu-se. Sfântul a postit până în Joia Mare, dar se spune că a rămas cu o mare durere de cap, cu amețeală toată viața, căzând la pat până în Duminica Tomii. Asprimea vieții a însemnat să doarmă pe un scaun și era mereu încins cu o curea... Nu reușea nimeni să-l ducă cu vorba deșartă, intuia răul, fiind înzestrat cu vederea înainte a lucrurilor... În vara lui 1817, a mers în Muntele Maicii Domnului de la Athos, iar pe 14 decembrie 1818 a devenit starețul Mănăstirii „Cernica”, la doar 30 de ani. Doi ani mai târziu, a fost numit arhimandrit, conducând obștea de la „Cernica” timp de 32 de ani.
Aici a ctitorit Biserica „Sfântul Gheorghe”, începută în 1832, care a fost doborâtă la cutremurul din 1838, apoi rezidită după patru ani. A ridicat stăreţia şi bolniţa din așezarea monahală Cernica, apoi, Biserica din cimitirul Mănăstirii „Pasărea” (1846), Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpina, unde a înfiinţat o şcoală, precum şi câteva biserici în unele parohii de țară.
Lucrarea sa exemplară, înnoirea vieții mănăstirești și înalta responsabilitate i-au deschis drumul spre Scaunul eparhial, pe 14 septembrie 1850 fiind așezat Episcop al Râmnicului.
Între lucrările sale care vorbesc peste timp, pe lângă zidirea duhovnicească a creștinilor, a fost povățuitorul monahilor. Când a plecat de la Cernica, a lăsat o obște de 350 de viețuitori. Sfântul a zidit cu multa dragoste biserica episcopală, a redeschis Seminarul Teologic din Rm. Vâlcea, a redat o viaţă nouă tiparniţei bisericeşti, editând mai multe cărţi de slujbă şi de zidire sufletească.
Tot Sfântul Calinic a luat inițiativa de a ridica o biserică la Schitul Frăsinei, cu chilii de jur împrejur, pentru monahii dornici de o viaţă sihăstrească, după pravila călugărilor de la Muntele Athos. A păstorit ca Episcop vreme de șaisprezece ani, între 1850 și 1866. Când a simțit că e cazul sa se retragă, s-a reîntors la Mănăstirea Cernica, unde a fost chemat la ceruri pe 11 aprilie 1868, fiind înmormântat în biserica pe care a ctitorit-o.
În conjunctura timpului său, a cerut slujitorilor lui Dumnezeu să slujească în Limba română.
A rămas în amintirea ucenicilor ca un monah darnic, cu firea blândă, domol la vorbă și la port, ce-și purta trupul firav cu o seninătate rară, pentru zilele noastre.
În aceste zile, îl vom întâmpina la Galați, unde va sta alături de Sfântul Apostol Andrei şi de alți prieteni ai lui Hristos.
"Pofțiți în pelerinaj!", ne îndeamnă Părintele Arhiepiscop Casian.
